Nuantele se afla, cred eu, in lucrurile care se vad numai cu ochiul liber, dar pe care, avind de obicei ochii impaienjeniti de ratiune sau din ratiuni diverse, le cam trecem cu vederea, preferind unghiurile, colturile, plinul si golul, albul si negrul. Nuante sint si „junghiul tandretei” de provenienta pniniana (cit de fantastic e sa simti tandretea strapungindu-ti coastele si devenind, din melancolica afectiune, o durere acuta), dar si ale dvs. „am intrat in panica propriei fericiri” (cit de minunat e sa fii, o clipa, speriat la gindul fericirii pe care o traiesti) sau „intotdeauna trebuie sa existe un fleac esential pentru o placere, pentru o revolta”.
Fraza asta ultima am s-o lipesc deasupra biroului meu din Guatemala, in speranta ca fleacurile esentiale printre care ma invirt in fiecare zi imi vor provoca placeri nebanuite, revolte inchipuite si, mai ales, fericiri panicate. Imi place ca va declarati „un disident al ambelor corectitudini politice”, imi place literatura dvs. – pentru ca, printre multe altele, acolo pot gasi un personaj pe care spaima il lipeste „de peretele lemnos al cuierului, ca o explozie de primus” (primus aflindu-se de multa vreme, asa simplut cum e, pe lista cuvintelor mele preferate) –, imi place felul in care va mai traiti o data viata in ceea ce scrieti, va citesc chiar si cind e vorba despre fotbal (desi m-am despartit de sportul asta de pe la 10 ani, in timpul campionatului din S.U.A.), dar mai ales cind subiectul e oricare altul. Imi place ca sinteti incredintat de existenta Serviciului Mondial de Organizare a Coincidentelor, serviciu care lucreaza zi si noapte pentru colorarea vietilor noastre in verde-galbui, magenta sau turcoaz (si din grija caruia prima insemnare din Supravietuirile 6 e facuta cu exact 16 ani inainte sa ma nasc eu).
In fine, imi place usuratatea intelepciunii dvs., si de aceea cred ca nu trebuie sa renuntati la a-i scrie fiului dvs. inexistent, oricit de incapatinat ar fi!