În acest moment, lucrurile sunt destul de clare: serialul Stăpânul inelelor: Inelele puterii este un eșec, oricât de mult ar vrea studiourile Amazon să prezinte altfel lucrurile.
Un eșec care, realmente, reprezintă o performanță, având în vedere imensa bază de potențiali fani, popularitatea „materialului de bază“ (romanele lui Tolkien și trilogia de filme bazate pe acestea) și suma amețitoare investită în acest proiect de serial, sumă care, când se va trage linie, va trece probabil de miliard. Jeff Bezos și minionii lui ar trebui să își dea palme în oglindă. Dar, în loc să facă asta, au preferat să dea vina pe spectatorii recalcitranți care, evident, nu apreciază acest serial din „rasism“.
Până și site-ul Rotten Tomatoes, foarte manipulat în ultimii ani de marile studiouri, arată acest eșec de public. Dacă majoritatea criticilor (a căror bună credință trebuie privită pe drept cuvânt cu suspiciune) văd o capodoperă (84%), scorul publicului, 39%, este lamentabil. Cam trist pentru un serial făcut pentru un public ce ar fi trebuit să fie uriaș.
În ce privește cifrele exacte de vizionare, în era streamingului totul reprezintă un teren nesigur pe moment, fiindcă nimeni nu pare a avea încă instrumentele necesare pentru a măsura audiența cu precizie, ca pe vremuri, în era televiziunii tradiționale. Amazon, după ce a interzis o perioadă orice postare a spectatorilor (oare de ce?), a anunțat triumfător că Inelele puterii este cel mai vizionat serial al său din istorie, urmărit de peste 15 de milioane de oameni din întreaga lume, însă întreaga formulare a comunicatului de presă este confuză și, clar, înșelătoare. Într-un articol de pe 2 septembrie, revista „Business Insiders“ cita surse din interiorul Amazon Studios care susțineau că firma va găsi un mijloc de a prezenta serialul drept un triumf, indiferent de realitate, subliniind mizele uriașe care stau în spatele acestui serial: „fiindcă șefii Amazon au nevoie ca acest serial să fie un succes, altfel vor trebui să răspundă în fața acționarilor și a conducerii“.
Mai aproape de adevăr pare să fie Samba TV, o companie specializată în date despre consumatori. Cifrele Samba TV, spun specialiștii, sunt destul de nesigure comparativ cu alte surse, dar pot fi luate în considerare atunci când sunt comparate cu alte date înregistrate de Samba. Or, conform acestor date, Inelele puterii a fost vizionat în 1,8 milioane de cămine americane în primele patru zile, în vreme ce marele rival, serialul fantasy de la HBO House of the Dragon a fost vizionat în același interval, de 4,8 milioane. În plus, House of the Dragon este un serial lăudat atât de critici, cât și de public.
În fața acestui clar dezastru, Amazon a apăsat butonul nuclear: „Fanii lui Tolkien sunt rasiști și de aceea nu le place serialul“. Acesta nu este o constatare de ultimă oră. Amazon, știind prea bine ce alterări a adus operei lui Tolkien și la ce se poate aștepta, a pregătit o campanie pe această temă încă de dinaintea lansării primelor imagini din serie.
Ea s-a întețit brusc zilele trecute, după ce eșecul a fost evident, imediat după ce o figură populară precum Elon Musk a desființat public serialul. O declarație comună a actorilor din distribuție care denunță acest pretins rasism a fost dată publicității și propagată cu toată puterea mass-media mainstream (care este, de fapt, proprietatea chiar acelor corporații care dețin și marile studiouri). Lor li s-au adăugat actori din vechea trilogie a lui Peter Jackson și chiar Neil Gaiman, autor care în ultimii ani a promovat deschis și insistent cauze progresiste. În cazul lui Gaiman, mesajul lui poate fi și un mod de a se asigura că va primi finanțare pentru serialul bazat pe scrierile lui, The Sandman, din partea Netflix, un alt studio care favorizează politici progresiste. Acuzele merg indirect până la Tolkien, a cărui operă „a atras întotdeauna suprematiști albi“, după cum notează „The Conversation“. „Cine critică e fie rasist, fie n-a citit Tolkien“, dă sentința și Gaiman. Serios?
Cei de la Amazon nu sunt cei care au inventat acuza rasismului sau a misoginiei pentru a încerca să ascundă un eșec. Cel mai recent, cei de la Disney s-au folosit de ea pentru a scuza dezastrul seriei Kenobi.
De fapt, adevărul este mai simplu: Inelele puterii este un eșec artistic. Este un lucru pe care îl recunosc mulți critici „oficiali“ și chiar publicații specializate în propagandă progresistă, precum „The Guardian“, care, deși laudă serialul, publică și un material realizat pe baza părerilor propriilor cititori care par mai degrabă entuziasmați de House of the Dragon. În cea mai mare parte, criticile aduse de public nu au de-a face cu rasismul, faptul că realizatorii au adus actori de culoare pentru a interpreta elfi și pitici, ci cu realizarea în sine, cu scenariul, și cu personajul principal, Galadriel, complet diferit de cel din cărți și filmele lui Jackson și, așa cum spun cei mai mulți, „insuportabil“.
În al doilea rând, Inelele puterii este nu numai că se desparte de scrierile lui Tolkien, ci chiar își permite să le interpreteze pentru a se plia mai bine pe cauzele „diversității“ și „inclusivității“. Concediindu-l pe Tom Shippey, unul dintre cei mai respectați specialiști în opera lui Tolkien, realizatorii lui Inelelor puterii au preferat să folosească scrierile autorului britanic doar ca o platformă pentru promovarea ideologiei progresiste.
Atunci când acest lucru le este reproșat, realizatorii și actorii răspund violent, insultând criticii. „Publicul văd că n-are nici o problemă în a crede într-un dragon (o aluzie la serialul rival, evident – n.r.), dar are probleme în a-și imagina că o persoană de culoare poate fi un hobbit sau un elf“, se enervează actorul de culoare Lenny Henry, într-un interviu in „GQ“, după care continuă sfidător: „Asta e situația acum și NOI spunem acum povestea!“.
Dar, așa cum arată unii comentatori imparțiali, adevărata problemă care îi macină pe cei de la Amazon este că, de fapt, publicului nu prea îi pasă de Inelele puterii, în ciuda imenselor sume cheltuite pentru promovare și realizare. Serialul a eșuat în a stârni un entuziasm planetar încă de dinainte de lansare, în a stârni aceeași atmosferă de așteptare febrilă pe care a stârnit-o, de exemplu, cu mai puține mijloace, noul sezon din Stranger Things. E ca și cum marile public, știind deja la ce se pot aștepta din partea acestei „adaptări“, a preferat să se intereseze de alte producții.
Din păcate, acuzele de rasism vor continua să fie folosite ca alibi pentru marile eșecuri ale unor autori sau producători. Un ultim exemplu în acest sens îl oferă regizorul mexican Alejandro González Iñárritu, care zilele trecute i-a acuzat pe criticii de film de rasism pentru „vina“ de a nu fi apreciat ultimul lui film, Bardo, False Chronicle of a Handful of Truths.
Iñárritu dă dovadă astfel de mare „îndrăzneală”, acuzându-i pe exact aceiași critici care l-au lăudat până acum și care au făcut ca filmele să îi aducă nu mai puțin de cinci premii Oscar, dintre care două pentru cel mai bun regizor! E limpede, atunci acei critici nu erau rasiști.