Oricit de spumegant ar fi Valentin Stan si oricit de flegmatic s-ar arata Victor Ciutacu fata de expozitia de la ICR New York, evaluarile lor cad in afara fenomenului si, implicit, in afara discutiei. Daca vreau un comentariu competent asupra unei expozitii, ma adresez lui Pavel Susara, nu omului cu laptop-ul. A crede ca poti emite opinii calificate despre orice este un indiciu clar de amatorism. Expertul se recunoaste si prin restringerea constienta a sferei lui de competenta si expertiza. In Romania, insa, toti se pricep la toate.
Unul si acelasi atotstiutor ne explica tactica gresita a echipei nationale in meciul cu Franta, sansele de aplanare a conflictului din Georgia, modalitatile de redresare a economiei americane, secretele scolii chinezesti de gimnastica si, nu in ultimul rind, fascismul remanent pe fundul unui ponei roz.
In contra acestei jalnice multilateralitati, Corina Suteu, directoarea ICR New York, a aplicat din start o politica inteligenta de adecvare la diferitele discipline (film, literatura, arte plastice, cultura alternativa), colaborind cu experti ai fiecarui domeniu in parte. Abordarea, din cite imi dau seama, a fost una pe principiul modern al subsidiaritatii. In loc de un decident care sa fixeze, de la Centru, liste de manifestari si de nume, au existat coordonatori de proiect purtind, de la inceput si pina la finalul incununat de acest scandal mediatic, responsabilitatea derularii actiunilor (a festivalului, vernisajului, recitalului, mesei rotunde). Lucrurile nu pot fi deci judecate laolalta, in devalmasie, si turnate apoi in capul presedintelui ICR, din elementarul motiv ca intreaga politica institutionala este conceputa, aici, la antipodul centralizarii.
Altfel spus – ca sa inteleaga si expertul nu-numai-militar Radu Tudor –, ICR New York are alte actiuni decit ICR Stockholm, iar ICR Stockholm are alte actiuni decit ICR Berlin, intrucit manifestarile lor sint adaptate, ajustate la pietele culturale respective. Acestea transmit semnale si cer anumite felii, sectiuni, retete (traditionale ori minimaliste), tipuri diferite de reprezentare a culturii noastre. Expozitia aceasta alternativa a servit, a ilustrat un asemenea subtip; si daca se potrivea undeva deja faimosul ponei roz cu o svastica pe fund, apoi era tocmai in New York-ul ultracosmopolit si experimentalist, in care nimic nu pare prea nou, avangardist si destul de socant.
In loc sa lase publicul vizitator si critica de specialitate sa sanctioneze – pozitiv ori negativ – aceasta expozitie, romanii verzi din America si colegii lor intru spirit de aici au preferat injuria lunga si groasa. Corina Suteu este vinovata ca a facut, Horia-Roman Patapievici e vinovat ca n-a facut, iar Cristi Neagoe (de a carui excelenta prestatie anterioara la libraria Carturesti nu s-a suflat o vorba) e executat… pentru fotografii si texte slobode de pe blogul personal.
Mie unuia abia acest tipar de judecata imi aduce aminte de svastica.