Continuăm Jurnalul despre s-a mai întâmplat pe la noi, prin noi și prin lume.
Luni, 12 septembrie
România e o poveste pe dos. Ai personaje ca-n Vrăjitorul din Oz, fără inimă, fără minte și fără curaj, dar merge și așa și vlahii le pun să îi conducă.
O notă de acum cinci ani: „Foarte frumoase mostre de solidaritate umană, peste Ocean, acum, de când cu uraganele și așa. Te uiți și crezi că uite, totuși, omul… Apoi, încerci să te urci într-un autobuz în București. Și constați că în țara noastră încă nu suntem în stare să urcăm într-un autobuz fără să ne dăm cap în cap cu cei care coboară. Fiind foarte proști toți, la sfârșit ne și înjurăm de mamele noastre. Despre cultura cooperării la noi, deocamdată atât“.
O altă notă de acum cinci ani: „Mă duce viața matinal pe Aleea Alexandru. Zic, ia să trec eu pe la domnu’ Gigi pe la palat, să văd ce mai e. Trec. Porțile Palatului deschise, pe trotuar două doamne cu necazuri așteptau să vadă dacă nu o veni domnu’ Gigi să dea ceva. Nu era vorba că ar veni. Se aștepta așa, preventiv. Din curte, la ele se uita lung un Iisus din aur, pe o cruce de aur, bătut în cuie de aur, cu răni de aur, din care curge sânge de aur“.
Duminică, 11 septembrie
O notă de acum trei ani: „Aia e și cu marile valori. Uite, Dănuț Andrușcă – vrea să îi înmuiem noi posmagii ca să se urnească să scoată țara din marasm… Ehe, Dănuțe, Dănuțe…“.
Vineri, 9 septembrie
O notă de acum patru ani: „S-a întâmplat deunăzi în țara noastră: doi tineri țărani moldoveni de-ai noștri au violat anal o minoră din sat cu ei. Crezând că dacă o violează doar anal scapă de răspunderea faptei lor, fiindcă fata s-ar dovedi în continuare virgină. Despre educația sexuală în această țară primitivă la nivelul epocii de piatră (și în general despre educația la carpato-danubiano-pontici), deocamdată atât“.
Joi, 8 septembrie
Dumnezeu s-o ierte pe Regină.
Miercuri, 7 septembrie
Nu e adevărat că nu e apă caldă în București și administrația nu face nimic pentru și peste cetățean. Face. Jetul acela călduț nu vă e pe plac? E gălbui, nimic de zis, dar e totuși ceva. Se face.
Ciolacu vorbind despre principii are ceva din farmecul discret al Cicciolinei evocând beneficiile castității.
Idee de reality show: Ciucă și Iohannis singuri pe o insulă pustie și poporul să se uite. Pot avea cu ei un rareșbogdan împăiat, pentru amuzament.
Marți, 6 septembrie
Iată un poem involuntar de acum patru ani:
A-l scuza pe cineva (de Viorica, fostă Rodica, vag alfabetizata care ne conduce demn, frumos, cu suflet)
Voi discuta cu domnul Juncker
nu în ideea de a-l scuza
pe cineva
de a-l abroga
pe cineva
despre vreo vină
ci de a ruga ca să lăsăm
rezultatele anchetei
să fie cele care ne fac
să credem
într-o direcție
sau cealaltă.
Încă o notă de acum patru ani: „Deunăzi, dialog sincer, românesc, cu un naș:
— Nu vă supărați, de obicei are întârziere trenul acesta?
— De obicei, cam da. E ceva normal.“
O notă de acum trei ani: „E ziua sfântă a săptămânii, piosul Dănuț Andrușcă pesemne se întoarce ușor-ușor de la Sfânta Biserică, trece, poate, pe la vulcanizare să se bucure de repaosul duminical în proximitatea anvelopelor, ațipește, de ce nu, în liniștea plăcută a vulcanizării și în tot timpul ăsta țara se sufocă, se zbate în nevolnicie și glod. De ce, domnule Andrușcă? De ce nu te înhami la jug să ne scoți la lumină? De ce nu vrei să fii căpitanul nostru, Dănuț? Dacă nu dânsul, cine să ne mai ducă la liman?“