Vermeer, Monet, Van Gogh sunt doar câteva dintre victimele din ultima vreme ale unui nou val de fanatism ideologic stângist, venit dinspre zona militanților ideologici. Practic, este un desant asupra civilizației orchestrat și declanșat, în ultima perioadă, de către grupuri așa-zis ecologiste, printre care unul numit Just Stop Oil. Deși atacurile asupra unor mari opere de artă sunt cele mai mediatizate și, prin urmare, cele mai cunoscute, fanaticii Just Stop Oil nu s-au limitat numai la ele, ci au pus la cale mai multe episoade de întrerupere a activității cotidiene în orașe, mai ales la Londra, unde acțiunile lor s-au finalizat cu zeci de arestări și puneri sub acuzare.
Iar șirul de vandalisme continuă. Musée d’Orsay a dejucat tentativa unei militante asupra tabloului Autoportrait à Saint-Rémy de Van Gogh; o reprezentație a Flautului fermecat a fost perturbată la Paris, la Opera Bastille, de un membru al mișcării ecologiste Dernière rénovation, care a urcat pe scenă și s-a lipit de un decor.
Această serie de atentate pare că nu se va sfârși curând, în ciuda condamnărilor unor astfel de acțiuni venite din partea publicului, a unor personalități și chiar (ipocrit și moale) din partea unor figuri politice precum Olaf Scholz.
Pentru că, din ce se vede cu ochiul liber, orice condamnare a unor astfel de fapte este dublată și de încurajări din partea unei tabere motivate ideologic. De exemplu, ministrul Culturii din Franța, Rima Abdul Malak, condamnă acțiunile fanaticilor ideologici, dar în același timp politiciana ecologistă Sandrine Rousseau le laudă public: „Acțiunea acestor tineri este hiper-interesantă pentru că este foarte deranjantă“.
Și nici „acești tineri“ nu se încadrează în profilul unui militant tipic, dintr-o clasă defavorizată. Dimpotrivă, de exemplu, cei care au încercat vandalizarea unui Van Gogh la National Gallery din Londra provin din familii privilegiate. Cel puțin una dintre activiste, pe nume Phoebe Plummer, a urmat cursurile unei școli private, unde educația costa 30.000 de lire sterline pe an.
Fanatismul privilegiaților
Tot privilegiați sunt cei care încurajează aceste manifestări și le susțin financiar, cu donații apreciabile. Climate Emergency Fund, o rețea de finanțare a unor astfel de forme de protest, înființată în 2019, a lăudat acțiunea tinerelor din Londra și a asigurat că vandalismele vor continua. Numai anul acesta, Climate Emergency Fund, scrie „The Guardian“, a donat peste 4 milioane de dolari către zeci de organizații ecologiste (Just Stop Oil a primit 1,1 milioane), ajutând la declanșarea unui val neobișnuit de astfel de proteste. „Activiști s-au lipit de tabloul Cina cea de taină de Leonardo da Vinci și de o statuie în Milano, au avariat stații de benzină, au invadat pista de la British Grand Prix.“
Cine finanțează astfel de acțiuni? Printre personalitățile publice se numără Aileen Getty, moștenitoarea „de lux“ a cunoscutului mogul J. Paul Getty, una dintre cofondatoarele Climate Emergency Fund. Printre alte mii de donatori mai mici apar și Abigail Disney, nepoata ultra-stângistă a lui Walt Disney, și Adam McKay, regizorul filmului Don’t Look Up (acesta a donat „cauzei“ 4 milioane). „The Guardian“, ziar de stânga, care de prea multe ori susține și promovează „cauzele progresiste“, chiar publică un editorial semnat de Aileen Getty, cu titlul „Finanțez activismul ecologist și aplaud protestul Van Gogh“. Comentatori de presă din altă zonă politică (și nu neapărat) îi consideră pe acești activiști „radicali” și „extremiști religioși”.
Pentru că este evident că astfel de acțiuni se înscriu în asaltul ideologic asupra civilizației și culturii occidentale, declanșat cu furie în ultimii ani de către grupări ale extremei stângi, mai ales odată cu explozia Black Lives Matter, dar nu numai. Iar răspunsurile slabe și timorate din partea autorităților cu siguranță nu vor rezolva problema.
Limbaj nihilist
Astfel, cei doi activiști care au încercat distrugerea unui celebru tablou de Vermeer la Haga au primit din partea unui judecător o sentință mult mai blândă decât cea cerută de procuror (patru luni de închisoare). Motivul? Judecătoarea a declarat că nu vrea să descurajeze alți protestatari, impunând o sentință mai dură. „Însă ar trebui să luăm în considerare și riscul escaladării situației din partea activiștilor“, scrie „National Post“. „Zelul pe care l-au dovedit în muzeele europene nu este guvernat de rațiune. Ar trebui să existe temeri serioase că aceste vandalizări ale operelor de artă ar putea fi doar primul pas spre violență fizică în numele așa-zisei renunțări la petrol.“
De cealaltă parte, lumea artistică este revoltată de această suită de atacuri și cere creșterea măsurilor de protecție. „Arta nu se poate apăra singură“, spune direcțiunea muzeului Mauritshuis din Haga, în vreme ce Luvrul, National Gallery și Tate Gallery din Londra, probabil din precauție, nu vor să comenteze public.
„Trebuie oare să luăm măsuri mai severe contra vandalismului? Fără îndoială. Pentru că, pentru a ajunge în acest stadiu, înseamnă că este ceva deranjat complet la nivelul conștiinței indivizilor și acest lucru te duce la disperare“, spune Bernard Blistène, președinte onorific al Centrului Pompidou din Paris. „Ce mă neliniștește este limbajul nihilist al acestor fapte, un limbaj care lasă să se înțeleagă că nu mai este loc pentru artă în vremuri de criză“, spune Tristram Hunt, un reprezentant al muzeului londonez Victoria and Albert Museum.
Însă cel mai neliniștitor aspect al acestui val de vandalism este tocmai încadrarea lui într-un curent ideologic mai vast, îndreptat clar asupra civilizației occidentale. Iar îndemnurile publice alte acestor grupuri de vandali se suprapun neliniștitor discursurilor politice din ultima vreme ale unor partide, în special „verzi“. „Un Van Gogh vandalizat nu este o «derivă», este punerea în practică a unei «doctrine»“, atrage atenția filosoful francez Thibaut Gress, într-un editorial publicat de „Le Figaro“.
„Ne arată un fir roșu tulburător ce unește ideologiile activiștilor de astăzi“, scrie „Spiked“. „Mulți dintre cei care se autoidentifică public ca fiind «de partea corectă a istoriei», transmit idee că civilizația occidentală însăși este un cancer care trebuie eradicat, că ea a fost ridicată pe o structură de putere a supremației albe, patriarhală, care perpetuează nedreptatea și susține o elită.“ Iar Spiked aduce aminte de declarații ale unor lideri ai activiștilor. Cofondatorul grupului Extinction Rebellion, Stuart Basden, într-un editorial publicat pe medium.com, spune că mișcarea „nu are legătură cu climatul“, ci că este clar o luptă împotriva „euro-americanilor“, a „iluziei supremației albe“, a „patriarhatului“, „eurocentrismului, heterosexualității/ heteronormativității și a ierarhiei de clasă“.
O altă activistă, Leah Thomas, explică în limbajul ei: „Justiția ecologică este intersecția dintre justiție socială și ecologism, unde este luată în calcul și degradarea mediului“.
Un simbolism „puternic și hidos”
„Spiked“ consideră că, luptând cu aceste așa-zise racile occidentale, activiștii nu fac decât să susțină autoritarismul și autorul articolului pune un semn egal între distrugerea statuilor lui Buddha de la Bamian de către talibani în 2001 și recenta ardere pe rug a unor cărți „deranjante“ de către autoritățile școlare din Ontario.
„Distrugerea unei opere de artă este un act dictatorial și, din acest motiv, este probabil atrăgătoare pentru acești activiști care consideră valorile occidentale drept toxice“, scrie „Spiked“. „Atacurilor asupra operelor de artă au asupra noastră un efect visceral, fiindcă înțelegem că reprezintă, de fapt, o repudiere a civilizației. Când
Salman Rushdie a văzut la televizor cum cartea lui, Versetele satanice, este arsă pe străzile orașului englez Bradford (foto jos) de către musulmani, în ianuarie 1989, a fost copleșit de convingerea că «din acest moment, victoria Iluminismului pare temporară, reversibilă». Incinerarea unui singur exemplar al unei cărți în sine poate că nu are consecințe. Simbolismul gestului, însă, este puternic și hidos.“