În plină dezbatere despre cât și cum ar trebui mărite pensiile la începutul anului viitor, cu cele două partide din coaliția de guvernare lansând în fiecare zi alte variante, merită să ne aplecăm puțin asupra felului în care au fost construite inițial sistemele de pensii și dezastrul în care se află astăzi. În societățile care aplică principiul contributivității (din venitul fiecărui cetățean din câmpul muncii se reține lunar o sumă), salariații de azi plătesc pensiile celor care au împlinit vârsta legală de pensionare. Numai că sistemul a funcționat decent atât timp cât numărul celor activi era mult mai mare decât al celor pensionați.
Speranța de viață tot mai crescută și sporul demografic negativ în unele din cele mai dezvoltate state au condus la deficite uriașe, și asta nu de ieri-de azi, astfel încât, în fapt, statele se împrumută pentru a susține sistemele de pensii și de sănătate (nu tinerii au cea mai mare nevoie de tratamente). Banii aceștia îngroașă deficitul bugetar, căci se alimentează în mare parte din împrumuturi. Numai că am ajuns în situația în care nu salariații activi plătesc pensiile vârstnicilor, ci nepoții acestora le vor plăti, când vor ajunge creditele la scadență. În următorii ani deficitele bugetare vor fi și mai mari, pentru că tranziția spre așa-numita energie verde va însemna alte cheltuieli bugetare uriașe. Avem, așadar, trei motive pentru care guvernele vor continua să alimenteze din greu ciclul inflaționist. Fără tiparnițele care să meargă la foc continuu și să pompeze bani în economie (cu efect inflaționist) și fără îndatorarea excesivă a statelor dezvoltate, nu vor fi bani nici de pensii, nici pentru spitale, nici pentru „decarbonizare“.
Unii analiști estimează că o țintă de 2% „inflație bună“ va fi imposibil să mai fie atinsă, oricât s-ar strădui băncile centrale să ajungem iar la ea. Pentru că politicile monetare antiinflaționiste trebuie corelate cu politicile fiscal-bugetare ale statelor. Ca să domolească inflația, băncile centrale măresc dobânzile de referință, ceea ce înseamnă că, pe de o parte, credite noi se vor acorda mai puține pentru că oamenii nu și le vor permite (dobânzi variabile mai mari și valori ale ratelor care nu acoperă, să zicem, limita de 40% din veniturile lunare pe care BNR o acceptă), iar cei care au deja credite se confruntă cu rate care se pot chiar dubla față de momentul în care au contractat creditul. De ce face BNR, la fel ca toate băncile centrale, în frunte cu FED-ul american, asta? Pe scurt, ca să scoată banii din piață, respectiv ca populația să nu mai poată cheltui pe achiziția de bunuri și servicii din bani pe care nu îi are în mod real.
Doar că instrumentele monetare clasice de domolire a inflației fac ca populația să sufere, iar politicul decontează. Pentru ca inflația să scadă iar la 2%, ar trebui ca nici guvernele să nu se mai împrumute pentru a-și crește continuu cheltuielile. Or în realitate nu numai guvernul României face fix pe dos, dar o fac majoritatea guvernelor statelor dezvoltate care au de susținut pensii, spitale și tranziția către energia verde.
Pe traseu, băncile centrale au încetat să mai vorbească de mult aceeași limbă cu guvernele. Care vor continua să fie tot mai cheltuitoare.
Din toate motivele de mai sus, economiștii băncilor centrale vor trebui să redefinească ce înseamnă inflație acceptabilă (se vorbește de 4%), dar și guvernanții vor trebui să devină tot mai inventivi în felul în care administrează bogăția/ datoria unei națiuni. Pur și simplu vom face tranziția spre un alt sistem economic. Cum va arăta acesta, nimeni nu știe, motiv pentru care, fără glumă, și reputați economiști așteaptă ca dezvoltarea inteligenței artificiale să ne scoată din încurcătură. Am complicat sistemul financiar într-atât de mult, încât mintea umană nu mai poate interpreta singură atâtea informații ca să găsească și calea de ieșire din dilemă. Dar nici scenariul în care populația tot mai longevivă nu-și va primi pensiile sau nu va beneficia de tratament medical nu poate fi de conceput, pentru că, laolaltă cu alte drepturi și libertăți fundamentale, reprezintă eșafodajul pe care s-au ridicat unele dintre cele mai de succes țări ale planetei.
P.S. Unul dintre conceptele avansate pentru viitor îl reprezintă venitul universal garantat, născut din redistribuirea plusvalorii create de roboții care vor prelua cea mai mare parte a muncii pe care o fac astăzi oamenii. Numai să nu-și facă și ei sindicate.