La inceputul lunii septembrie, in Japonia s-a lansat un site pentru fete al caror scop final este sa cistige (oare-i-se-poate-spune?) inima unui baiat virtual. Replicile de flirt, strategiile demne de carti de Cum-sa-gasesti-dragostea- eterna-in-cinci-pasi, dramele provocate de cine-stie-ce aparenta raceala a relatiilor au la baza patru animatii ale unor personaje-baieti, care din cind in cind scot pe „balonas” cite o replica predefinita, iar in zilele bune se pot auzi si variantele audio ale unor replici gen „Care-i treaba?”. Site-ul este construit ca o retea sociala – cu fotografii de profil, platforma de micro-blogging, album de poze si chiar sectiune de „amintiri” constituite din momente speciale impartasite cu prietenul virtual.
Sprincenelor ridicate in urma citirii acestor informatii nu li se poate raspunde decit cu cifre: in cinci zile, site-ul Webkare a inregistrat 10.000 de utilizatoare. Intre fete nu este o adevarata concurenta, pentru ca cei patru avatari se pot multiplica la nesfirsit, conteaza doar sa avansezi in joc pina la cucerirea animatiei-pereche. Unul dintre secretele avansarii este sa cercetezi, pe furis, profilul iubitilor prietenelor tale.
Vaduvele Second Life
In Second Life, o lume virtuala in care peste opt milioane de persoane au un personaj al lor, case, job-uri sau afaceri proprii, infidelitatea nici macar nu mai este cine-stie-ce cutie a Pandorei. Recent, problema a atras atentia presei doar in ceea ce priveste impactul asupra vietii reale: in joc te poti indragosti, te poti plimba de mina pe faleza, ba chiar poti descarca animatia care te lasa sa iti consumi fizic iubirea si te poti casatori la biserica. Asta daca in timpul ceremoniei nu te intrerupe sotul/sotia din viata reala spunindu-ti, de undeva de la capatul planetei, sa iti aduci copiii de la gradinita sau facind o criza de partener/partenera inselat/a.
De unde si o dezbatere aproape de neconceput pina acum citiva ani: este cu adevarat vorba de infidelitate atunci cind interactionezi cu niste pixeli si niste vectori in spatele carora sint alte persoane? Raspunsul cu valoare de adevar absolut nici nu este important – e suficient ca Second Life a devenit motiv de divort. Ba mai mult, a fost creat si un grup de suport pentru „vaduvele virtuale”, in care partenerele care se simt mai putin iubite decit un ecran se invata reciproc cum sa faca fata acestei situatii. Povestile membrilor respecta tiparul unor tradari cit se poate de reale: aniversari uitate, bebelusi neglijati, despartiri etc.
Este valabil si invers: despartirile din lumea virtuala, echivalente cu „ignore-ul” de pe messenger, fring inima la fel de eficient ca un inel de logodna inapoiat. Un studiu realizat de Universitatea din Washington privind activitatea cerebrala arata ca media secolului al XXI-lea ne-a luat creierele prin surprindere. Cu alte cuvinte, nu avem un buton special pe care sa apasam pentru a procesa diferit realitatea, doar pentru ca aceasta se afla pe un ecran. De exemplu, studiul a aratat ca atunci cind doua personaje virtuale se apropie prea mult unele de altele, utilizatorii isi misca personajul cu citiva pasi mai in spate – desi nu poate fi vorba de o violare propriu-zisa a spatiului intim.
Intre timp, serviciile de matrimoniale online fac citiva pasi inapoi, spre radacini. De exemplu, cel mai de succes site pentru evreii ortodocsi apeleaza la petitoare profesioniste pentru a gasi perechile membrilor sai. Asa ca, desi Cupidon pare un concept foarte invechit pentru vietile noastre atit de 2.0, in materie de dragoste tot ii asteptam sagetile, din orice punct cardinal al realitatii in atomi sau in binoame.