E final de sezon la „Suplimentul de cultură“, iar după 11 luni de prezență săptămânală constat că recolta e bogată, cu de toate. M-au preocupat deopotrivă politica și tehnologia, conspirațiile cu daci și tunelurile de sub Bucegi, iar peste toate acestea natura umană.
M-am hazardat și în previziuni, multe împlinite, multe care se vor împlini (câtă modestie), vreo două rateuri (n-am văzut bine mingea!). Nicu și Marcel continuă să fie bine-mersi, mai puțin doamna Firea, care are toate datele de a i se încheia înainte de vreme (după mintea ei) cariera politică. Ca de obicei, puțină plictiseală în România, multă inflație, război la granițe și enorm haz de necaz, specialitatea absolută a casei.
Ne așteaptă un an cu vreo patru rânduri de alegeri, dar cel mai probabil vom merge de cinci ori să dăm cu ștampila, pentru că prezidențialele se lasă pe la noi cu strigături, hore și vreo două tururi de scrutin. La bugetul de stat crește deficitul numărat în zeci de miliarde de lei ca voinicul din povestea, iar asta ar putea crea oareșce deranj în sânul actualei coaliții de guvernare. Totuși, dacă îmi mai permiteți o previziune, băieții ăștia par condamnați să guverneze împreună chiar și după 2024, căci au un nou PRM pe post de sperietoare, AUR, care va lua probabil enorm de multe voturi la alegerile europarlamentare, și cineva (adică Nicu și Marcel) va trebui să se sacrifice să ne salveze de duhurile rele și eurosceptice. Simion deja a vândut de trei ori fiecare loc potențial la alegerile europarlamentare, așa că cei 400.000 de euro strânși de ’mnealui la nuntă acum un an reprezintă un mizilic pe lângă suma pe care o are la teșcherea pentru a începe lupta electorală cu balaurul globalist.
Dar divagăm! Din septembrie avem timp tot înainte să întoarcem politichia pe toate fețele. Îmi permit și eu, ca la Revelioanele TVR de altădată, dacă doriți să revedeți, câteva fragmente mai mult sau mai puțin best of din ce-a fost anul ăsta aici, în colțul de pagină.
Întotdeauna am avut politicienii pe care îi merităm
Nu am crezut niciodată în teoria că politicienii sunt mai hoți decât media românilor sau că partidele nu sunt reprezentative. Avem tendința asta să ne pitim după cireș, să ne umflăm plămânii și să ne cocoșim în fața istoriei. Vezi, Doamne, noi am fi un neam tare bogat și tare șmecher dacă nu ne-ar mai fura ăștia de la vârf. Hoții!
Din păcate, dacă ne uităm împrejur, vom constata că leprele din Parlament nu sunt mai multe decât leprele pe care le vedem în afara zidurilor Casei Poporului. Că gena corupției mici e adânc înrădăcinată în neam, iar cei din Palatul Victoria doar o profesează la nivelul conferit de demnitatea publică și în niște costume mai frumoase. Culmea, unde mai pui că în săraca țară bogată România chiar sunt bani. Se fură mult, dar a început să se și producă mult. Pe undeva cercul trebuia să se închidă.
Suntem „așa cum ne-a lăsat Dumnezeu“, nici mai buni, nici mai răi ca alții. Ceva mai lipsiți de noroc și de contextul cultural potrivit ca să fim mai evoluați, suficient însă de șmecheri încât să ne fructificăm șansele pe care le prindem. Suntem o țară la ciupeală destul de evoluată până la urmă. Și avem o Românie taman pe măsura noastră, nici mai înaltă, nici mai scundă de atât. O țară pe măsura pretențiilor pe care le avem de la noi înșine.
Românul este foarte indulgent cu el însuși, dar foarte critic cu politicienii. La birt cu prietenii, nu neapărat la vot. Sătenii nu vor să-și strice relația cu primarul, că nu se face să strici armonia și atmosfera, așa că votează cu cine le zice primarul. Orășenii își văd primarul îmbogățindu-se spectaculos, dar sunt mulțumiți că le plantează niște panseluțe. De ce să riști să nu-l mai votezi tot pe ăsta, măcar de panseluțele alea să fii sigur în viață, dacă toate celelalte au devenit nesigure?
Nivelul de leadership în politică a ajuns foarte jos, nu-i așa? Dar educația o fi la cele mai înalte cote ale sale? Câți bani cheltuie „românul statistic“ pe cărți, anual? (93,5% dintre români NU au cumpărat o carte în ultimul an).
Cumva țara asta merge înainte și cu școala vieții, ne spune Institutul Național de Statistică. Și dacă nu-i credem pe-ai noștri, că-s mincinoși, ce să mai spunem de Banca Mondială, care ne-a băgat iar în categoria țărilor dezvoltate? Mint și ăia? Cu ce interes? În mod evident, țara merge înainte „pe medie“, cum se descurcă fiecare e altă poveste. Cu pungi de sărăcie care alternează cu un București care are PIB-ul mai mare decât capitale vest-europene. Cu ulițe desfundate care alternează cu bucăți de autostradă care nu duc nicăieri (dar autostradă). Cu olimpici de aur care alternează cu bombardieri.
De ce nimic nu pare să mai aibă sens?
Lucrurile se petrec atât de rapid și transformările sunt atât de radicale, încât ai permanent sentimentul de razna care a cuprins planeta. De fapt, întreaga economie mondială trece prin transformări sistemice, fără să avem posibilitatea azi să realizăm care este modelul la care vom ajunge. Asta pentru că el este în facere încă și într-o furibundă prefacere. (…)
Privilegiul de a trăi vremuri excepționale are, în mod clar, marile lui minusuri. Mai vechea revoluție industrială ne-a adus lupta de clasă și revoluția bolșevică. Transformările tectonice nu sunt niciodată îmbrățișate de majoritate cu dragă inimă. Este motivul pentru care mișcările naționaliste și extremiste, până când vor dovedi că nu au soluții, așa cum nu are nimeni, vor crește în intensitate și riscă să arunce totul într-un haos și mai mare decât cel produs de rearanjarea economiei și a pieței muncii. Până la globalizarea totală din Metaverse-ul promis de web 3.0, vom asista la multe rebeliuni în numele lumii vechi. Orice schimbare de model propulsează câștigători care au capacitatea de a se adapta, dar produce enorm de multă mânie din partea celor care își văd distrusă lumea în care credeau că vor trăi până la adânci bătrâneți. Cred că suntem abia la începutul începuturilor din punctul de vedere al neliniștii sociale și al radicalizării.
Cele mai osificate structuri în acest angrenaj complicat rămân guvernele. Cărora le va fi tot mai dificil să guverneze cu adevărat, într-o lume în care business as usual nu mai există. De la declanșarea pandemiei, guvernele au trebuit să rezolve probleme de pe o zi pe alta, să stingă incendii. Și bâjbâie, pentru că nu au nici știința și nici capacitatea să o facă. Asta a produs și va produce multe teorii ale conspirației și revoltă. De la lockdowns făcute cu mai mult sau deloc cap la campanii de vaccinare eșuate, la bâjbâiala absolută privind rezolvarea crizei energiei (care e de nerezolvat atâta vreme cât resursele continuă să fie controlate politic de state și folosite pe post de armă de șantaj), toate adună bile negre care dau apă la moară anarhiștilor de profesie.
Cu siguranță sunt unele dintre cele mai interesante vremuri în care puteam trăi.