1%. Unu la sută. Este procentul care se mai alocă anual din grasele bugete de publicitate pentru presa scrisă. Pentru mine, crescut în mirosul tiparului și în cultura ziarului scris de marii gazetari, această cifră este pur și simplu cutremurătoare. În mod evident, din acest 1% nu are cum supraviețui realmente nici măcar o singură publicație care, prin absurd, ar avea doar ediție tipărită.
În mod evident, astăzi un „ziar“/ publicație va „tipări“ și o ediție online, precum și produse video sau audio/ podcast. Tirajele amețitoare de altădată, de milioane de exemplare sau sute de mii de exemplare s-au redus treptat-treptat la zeci de mii, apoi mii. Pe vremuri, ne refeream la ziarele care aveau cel mai puțin succes ca având un tiraj „de sacoșă“. Azi și sacoșa de ziare a ajuns să pară mare lucru.
Însă căderea presei scrise nu a fost pe atât de puternică din 2013 până în 2019 (6 ani în care bugetele alocate din publicitate s-au înjumătățit), cât a fost din 2019 până în 2022 (în 4 ani a căzut cu 75%). Mai jos de atât e greu de imaginat că se mai poate. Până la 0,1%, dar deja suntem binișor în marja de eroare. Or, fără clienți interesați să cumpere spații în ziarele tipărite, mai rămân fie abonații care să asigure finanțarea acestei adevărate extravaganțe (să ții în mâini o publicație tipărită), fie egoul publisherilor care fac trafic din online, dar doresc să mai țină vie o tradiție onorabilă.
La asemenea cifre și constatări, a devenit cu totul inutilă și discuția despre calitatea presei scrise. Poate că declinul a fost parțial cauzat, eventual, și de faptul că produsele tipărite nu s-au adaptat, luând alte formate ca să își păstreze publicul, dar nu mai pare un factor hotărâtor. Pandemia a bătut ultimul cui care nu era încă la locul lui în sicriul presei tipărite din România.
Televiziunea rămâne regină
Dacă presa scrisă mai atrage 1% din totalul banilor din piața de advertising, mai există două medii cu cifre mici: panourile stradale (5%) și… radioul (4%). Totuși, din 2013 (anul cu care începe statistica pe care am consultat-o), în termeni reali (bani atrași) nu se înregistrează un declin accentuat decât dacă luăm în calcul devalorizarea banilor prin inflație.
În mod șocant, deși ne-am aștepta ca online-ul să ia felia cea mai mare din tort, televiziunea rămâne regină, cu 55%. Web 2.0 reține 36% din banii companiilor care plasează reclamă în piața românească. Dar pandemia nu doar că a dus în neant presa scrisă, ci roade serios și din consumul TV, care e tot mai mic de la un an la altul. În viitorul apropiat, nici o media tradițională nu va mai atinge în mod eficient publicul comercial decât prin online. Pe măsură ce televiziunea va fi preferată de cei mai în vârstă și va fi părăsită de publicul care prezintă interes pentru advertiseri, va ajunge și aceasta o relicvă, așa cum sunt acum ziarele.
La cât de repede au început să se schimbe lucrurile, într-o vreme în care subiectele la modă sunt tehnologiile imersive și inteligența artificială, iar la bursă cele mai bine cotate sunt companiile care promit mari inovații, ne putem ușor imagina că un deceniu din trecut a ajuns să cântărească aproximativ un an din prezent.
Românii mileniali (generația născută între 1979 și 1995) părăsesc în cel mai rapid ritm televiziunea pentru popularele platforme de streaming. Or, pentru publicitate aceasta este generația cea mai importantă, sunt exact cei în floarea puterii de muncă, prin experiență acumulată, precum și cea, teoretic, cu cei mai mulți bani la îndemână pentru consum. Dacă nu-i vor mai găsi în fața televizorului, publicitarii vor face orice ca să îi găsească oriunde s-ar ascunde pentru a consuma media, ca să îi facă să cumpere produse.
Presa de calitate încă există
Problema cea mai mare nu o constituie însă moartea presei scrise ca atare, ci dezinteresul tot mai pronunțat al românilor aflați la vârsta de mijloc pentru orice tip de conținut informativ. Nu se uită nici la canalele de știri, nici nu consumă online articole de presă. Efectul asupra tinerei noastre democrații este unul cu adevărat apocaliptic: dezangajare civică, dezinteres față de problemele generale sau ale lumii. Terenul ideal pentru nașterea conspirațiilor.
O situație aparte a presei tradiționale de la noi este aceea că nu a reușit să atragă abonați pentru edițiile online, spre deosebire de modelul vestic. Nimeni nu pare dispus în România să plătească în mod direct redacțiile pentru serviciul lor. Iar într-un peisaj în care totul ar trebui să fie, în teorie, gratuit pentru a fi consumat, singurele forme de monetizare în această industrie rămân clicurile (veniturile din publicitate pe baza cifrelor de trafic) și vânzarea conștiinței către cine cumpără (în general partidele politice). Nu există masă gratuită, la fel nici informație de calitate fără public plătitor.
Într-o formă sau alta, tot ceea ce primim astăzi și ni se pare gratis are în realitate în spate un finanțator: fie că sunt cei care cumpără spații de reclamă în publicațiile cu cel mai mare trafic (cu efect asupra scăderii până sub nivelul mării a calității articolelor publicate), fie că sunt cei care finanțează o redacție cu scopul de a influența opinia publică. Niciodată în istoria recentă a României partidele nu au finanțat cu sume atât de astronomice, la vedere, televiziunile și publicațiile online (căci tipărite nu prea mai sunt).
Presa de calitate încă există, dar într-o nișă, cu audiențe modeste în raport cu site-urile de mare trafic ce recoltează bani din publicitate și, de obicei, finanțându-se direct din donațiile cititorilor sau din tot felul de granturi destinate presei… curate.
Aici suntem. De la înălțimea acelui 1%, presa scrisă ne salută din mormânt. Cu excepții notabile, desigur, printre care se numără și publicația culturală pe care ne onorați să o țineți în mâini sau sub ochi astăzi. Vă mulțumim!