La fel in multe alte situatii. Ceausescu, se spunea, a fost tinut in minciuna de oamenii din jurul lui, astfel explicindu-se chiar si senzatia de nauceala pe care dictatorul a aratat-o pe parcursul mascaradei juridice din 1989, ce s-a incheiat cu condamnarea sa la moarte. Multi nostalgici perpetueaza si azi ideea, desi ea e ridicola.
Dar nu despre faptul ca Ceausescu stia sau nu ce se intimpla cu poporul sau ce face partidul comunist e vorba in acest text. Ci despre o situatie care, intr-un anume fel, urmeaza linia psihologiei populare din acele timpuri. De curind, PD-L a ajuns din nou tinta unor ziare, controlate, desigur, de diverse „tonomate”, intrucit pe listele pentru parlamentare ale moralului partid au aparut tot felul de nume suspecte, deloc onorabile. Fosti parlamentari PRM, PC sau PSD (citiva din celebrul „grup” 322), diversi cetateni cu dosare sau asupra carora planeaza destule banuieli de coruptie au ajuns sa ocupe locuri eligibile pe listele democrat-liberalilor. Iar in urma semnalarii acestor nume in ziare am descoperit, citind tot felul de forumuri, dar si articole ale altor „analisti”, ca se insinueaza urmatoarea idee: da, partidul greseste iarasi, dar e foarte probabil ca liderul sau spiritual, Traian Basescu, sa nu stie ce candidaturi au acceptat oamenii sai.
Dupa timpenia de imagine facuta de PD-L pentru a-si asigura controlul Consiliului General al Capitalei, adica o alianta conjuncturala cu PNG, s-a spus acelasi lucru. Dupa timpenia si mai mare concretizata in alianta parlamentara, fie ea si de moment, cu PRM, nu doar forumistii si analistii simpatizanti, dar insusi presedintele l-a luat pe „n-am stiut” in brate. Astfel incit, adunind toate aceste nestiinte prezidentiale, noi trebuie sa ajungem treptat la ideea ca puritatea lui Traian Basescu nu e alterata de nimic. Orice se intimpla in jurul lui si e receptat nefavorabil apartine PD-L-ului, orice e receptat pozitiv apartine tot PD-L-ului, dar de asta data in frunte cu iubitul sau ocrotitor, Traian Basescu.
Dintr-o nestiinta-ntr-alta, Traian Basescu pare a-si apara pielea prezidentiala deloc altfel decit un umil functionar care, dupa o viata in care a purtat serviete, ajuns in fine intr-o pozitie de conducere, arunca orice greseala pe seama subordonatilor sai. Totusi, acel functionar ar fi repede considerat meschin de cei din jur. Presedintele Romaniei insa, beneficiind de statutul de conducator care, cumva, in ochii opiniei publice isi mai pastreaza si sensul de tatuc al natiunii, nu e privit asa, ci, precum in alte vremuri, primeste prezumtia de nevinovatie. Sau, mai bine zis, prezumtia de nestiinta.
Comportamentul public al lui Traian Basescu din ultimii ani, inca de pe vremea cind era doar presedinte al PD-ului, demonstreaza in mod cert ca partidul pe care il conduce chiar si acum nu poate face vreo miscare cit de cit importanta fara instiintarea, ba chiar fara acceptul ferm al liderului sau suprem. Nestiinta este doar o carte pe care Basescu mizeaza, o carte cistigatoare inca in rindurile multimilor. Dar istoria recenta, cea pe care n-o prea bagam in seama, ne aminteste ca Ceausescu n-a avut de infruntat doar multimile in 1989. Sau, mai bine zis, pe aceste multimi le-ar fi infruntat si, probabil, le-ar fi infrint daca sistemul pe care-l controla functiona foarte bine. Sistemul l-a tradat insa. Adica partidul al carui secretar general era. Iar asta s-a intimplat poate si pentru ca in interior se creasera destule frustrari, poate si pentru ca multi se saturasera sa faca treburile murdare, visind la rindu-le sa ajunga in pozitia din care ar fi putut sa nu se murdareasca direct, ci doar sa dicteze. Iar Ceausescu s-a trezit in fata unui pluton de executie.
In alte vremuri, adica in prezent, plutonul de executie propriu-zis a iesit din uzul democratic, Basescu n-are motive sa se teama de asa ceva. Dar exista si alte forme de executii, de exemplu cele politice, care acum sint in voga. Deocamdata, presedintele controleaza sistemul si pledeaza nevinovat pentru ca partidul ii ofera inca darul nestiintei eficiente. Insa partidul e compus din oameni. Cu orgolii, cu ambitii politice si asa mai departe. Si cred ca multi dintre acesti oameni viseaza, deocamdata in ascuns, sa ajunga in pozitia din care sa poata spune: „N-am stiut!”.