Adica pot veni, prin satele si-orasele noastre, patruzeci de milioane de nemti, insa, de ei intilnesc macar un roman in drum, unul singur ce-a scapat „exodului”, tot planul se duce naibii. Asta, pentru c-avem o putere de influentare nemaiintilnita in rindul popoarelor: e de-ajuns un singur exemplar pentru a genera strechea-n citeva milioane.
Gasesti aceste efecte ale schimbarii in rindul miilor de straini ce si-au facut deja un rost pe la noi. Multi dintre ei s-au romanizat mai ceva decit concetatenii nostri cu care nu ne place sa fim comparati. Ca-n incrucisarile reusite dintre rasele canine, „etranger”-ii pripasiti pe meleagurile romanesti au imprumutat cu succes toate ticurile populare, cladite cu-atita truda, generatii dupa generatii; pe unele le-au inglobat intr-atit de bine, dezvoltindu-le in maniera personala, incit nu mai stii daca-au fost odata ale noastre sau ale lor dintotdeauna.
Mi-am amintit de experimentul asta si foarte probabila sa nereusita dupa meciul Stelei de marti, din Liga Campionilor. Echipa de fotbal, populata de romani ce traiesc armonios in vestiar cu portughezi, nigerieni, brazilieni, polonezi sau columbieni, a oferit privitorilor o noua demonstratie a artei perdantului, pe care o stapinim mai bine ca nimeni altii. Ce-a fost curios, de data asta: n-au fost romanii din teren cei ce-au exersat tehnica statului cu fundul la istorie, ci tocmai acesti bravi indivizi de import. Am vazut un brazilian, Arthuro (atacant ii scrie-n „sivi”) si-un columbian, Toja (extrema, cica), ce-ti confereau sentimentul ca pina si datul din pleoape e o sarcina greu de dus la bun sfirsit in ziua respectiva. Romanii, trebuie sa recunoastem, stiau macar sa clipeasca mai cu talent. Si-am auzit, dupa ce meciul se incheiase, un potop de declaratii in care romanii verzi, ne-ncrucisati cu alte rase, in care baietii nostri de pe alte meleaguri erau acuzati de „indolenta”. Nu am nici un argument, dar cred ca tintele vii ale acelei seri moarte fotbalistic n-ar fi dat senzatia de lehamite si-abandon tipica alor nostri, de-ar fi trait pe-altundeva.
O fi si asta o strategie de-a cuceri lumea, putem sti? Obisnuiti sa stam mereu la cutie, in timp ce altii cucereau natiuni, ne-am adaptat vremurilor: lasam strainii sa ne calce pragul, pentru a-i cuceri apoi cu ajutorul tehnicilor noastre desavirsite de influentare si a-i transforma in romani de categoria B. Asa vom ajunge, probabil, campioni mondiali si la fotbal.