Cu eternii lui amici vazuse si acest film nemaipomenit din care imi oferea acum citeva frinturi. „Bai, e un tip grozav, pe nume Lux, care are un maestru si se lupta cu fortele raului. Nave cosmice, sabii laser, bai, e nebunie. Trebuie sa loveasca o tinta de pe o planeta artificiala si pina la urma Lux reuseste.”
Nu intelegeam nimic. Nave cosmice? Nu vazusem nici una deasupra Romaniei. Sabii ne mai faceam noi, din lemn, si ne paruiam pina la descinderea fratilor mai mari si mai tari – dar de laser? Nu mai auzisem de asa ceva. Planeta artificiala? Alta decit planeta albastra Pamint, pe care noi sintem datori s-o ocrotim, cum ne spunea tovarasa invatatoare? In fine, nu-mi placea cum se numea Lux. Mi se parea un nume de catel.
Toate dubiile mele s-au risipit ca un fum subtire cind, la cinematograful Pacea din Militari, a inceput – si pentru mezin – Razboiul stelelor. Superman, Omul Paianjen, karatistii formidabili care ma tinusera cu sufletul la gura atita vreme s-au chircit la impactul cu Luke (nu Lux) Skywalker, Obi-Wan Kenobi, Darth Wader si R2-D2, robotul ce m-a facut sa iubesc robotii.
Era ceva de nedescris in cuvinte. Imi venea sa urlu de bucurie, ca Chewbacca. Pe ecranul mizerabilului cinematograf de cartier se desfasurau lupte la care nu mai asistasem vreodata. Navele rebelilor erau inconjurate de flota navelor Imperiului; dar mie imi placeau si unele, si altele. Cind sabia laser era scoasa la iveala, trecea nu numai prin trupul adversarului, moale ca brinza, ci si prin inima mea, crestind-o o data pentru totdeauna. Darth Wader era inalt, jumate om-jumate masina, cu o voce tehnologic-cavernoasa (pe care am reprodus-o a doua zi colegilor de clasa) si de un demonism incintator. Pentru prima oara in scurta mea viata, nu stiam cu cine sa tin. Cu Luke, cel alb, cel blond, cel tinar, cel frumos? Sau cu Wader, cel negru, intunecat la haine si la chip, crud si ticalos? Printesa Leia si atit de simpaticul Han Solo au inclinat balanta dar, dupa cum s-a putut vedea ulterior, disocierea morala ramine o problema complicata in seria Star Wars.
George Lucas a facut ce-a vrut cu sufletelul si mintea unui copil de opt ani. As putea spune ca el intruchipeaza insasi Forta modelarii prin imaginar a pustilor din lagarul socialist. Si faptul ca, dincolo de toata butaforia electronica, a pus in prim-plan aceasta dilema intre bine si rau, fortind barierele basmului traditional, imi explica – retrospectiv – o parte din fascinatia incercata atunci. Dar daca in spatele mastii lui Darth Wader se ascunde o drama? Cum voi reactiona cind o voi descoperi? Dar daca in eroul pozitiv, in Skywalker al meu, apare o fisura? Il voi iubi mai putin din cauza ei?
Peste o vreme aveam sa merg din nou (cu incintare, dar si cu inima strinsa) la cinematograf. „Bagasera” Imperiul contraataca.