A ajuns aproape de votul final al plenului Camerei Deputaților legea care urmează să pedepsească producerea cu rea intenție și distribuirea (tot cu rea intenție) a filmulețelor produse cu ajutorul inteligenței artificiale (IA) în scopul de a aduce atingere demnității unei persoane. În engleză îi spune deepfake, iar termenul, pentru că nu avem un altul mai bun (sau chiar nu avem deloc) în limba română, a fost împrumutat inclusiv în titlul legii. Miza este una uriașă, în condițiile în care anul viitor avem patru rânduri de alegeri și deja pe rețelele sociale zburdă producțiile cu Iohannis, Dragnea, Ciolacu și compania pe post de lăutari. Amuzant. Deocamdată.
Trebuie să recunoaștem că în nici un an de zile am parcurs o distanță uriașă de la revelația conversațiilor cu ChatGPT și până la generalizarea mijloacelor de producere de conținut cu ajutorul IA. Deepfake-ul nu este deloc un fenomen nou, dar marea noutate constă în faptul că, până de curând, mijloacele de producere a unor filme care în care mai-marii zilei să zică/ facă ce n-au spus niciodată și nici n-au „întreprins” (trucaje complexe, așadar) nu erau deloc la îndemâna tuturor. Astfel de producții erau scumpe și necesitau multe ore de muncă și expertiză înaltă. Azi un puști cu ceva abilități le poate produce simplu, deoarece accesul la IA a fost pur și simplu democratizat.
Impactul unor asemenea filmulețe lăsate să circule libere pe Internet, pe un fond de gândire critică precară poate fi foarte mare, pot produce adevărate tsunamiuri prin forța pe care o au astăzi în viața noastră rețelele sociale. Faptul că Iohannis și cu Dragnea par prieteni și cântă la țambal și acordeon împreună melodii lăutărești sunt, până la un punct, glume pe care le poți gusta sau nu. Dar care vor fi efectele în cadrul unor alegeri dacă melodiile se vor transforma în discursuri, iar romanțele în îndemnuri de a face sau, din contră, de a nu face ceva. Aceste filme vor deveni tot mai credibile și mai bine realizate, până când, în curând (nu mai târziu de câteva luni, deci înainte de scrutinul pentru alegerile europarlamentare) nu vom mai putea distinge originalul de copia virtuală.
Este, prin urmare, surprinzător și nu prea că Parlamentul României s-a mișcat atât de repede. Ba chiar am putea spune că s-a mișcat cu viteza fulgerului, dat fiind că în alte domenii încă implementează legislație europeană obligatorie de care nu s-a ocupat și 10 ani de zile. Surprinzător, așadar, prin viteză de reacție la un fenomen real care se întâmplă acum, nu care avea loc în urmă cu un deceniu. „Nu prea” pentru că parlamentarii de azi, în majoritate, se gândesc cu groază la ceea ce îi așteaptă mâine dacă nu se ocupă din timp de acest fenomen care, fără nici o exagerare, poate amenința însăși construcția democratică dintr-o țară precum România.
După pandemie, crize economice, cu tema războiului mereu la ușă, cu inflație galopantă și spectrul unei recesiuni anunțate deja de vreun an de zile, populația din societățile democratice resimte o oboseală cumplită. Lipsa de încredere în politicienii clasici, în establishment, este una cronicizată. Populiștii sunt pe val și par iarăși soluția, așa cum au părut în multe episoade dramatice ale istoriei nu prea îndepărtate. Anul viitor se prefigurează unul al zbieretelor de tot felul. Va fi auzit cel care va urla mai tare și mai convingător. Pare că vor birui în confruntările politice cei mai șoșocari, dacă vreți. Deepfake-ul ca armă politică era fix ce ne mai lipsea din tot acest tablou care oricum se anunță apocaliptic.
În cazul particular al României, agresiunea profundă la adresa democrației noastre deja s-a produs prin crearea unui mamut guvernamental compus din PSD și PNL. El s-a născut pentru liniștea și pofta de călătorii a președintelui Iohannis, dar celor două partide-stat a început să le placă atât de mult să conducă împreună, încât au anihilat la vedere orice dezbatere în societate și amenință să domine scena și după 2025. Acest capac pus pe o oală sub presiune (căci nemulțumirile sociale sunt reale, viața devine tot mai dificilă din cauze economice) riscă să sară și să împroaște în jur pe toată lumea cu ciorba clocotită.
În plus, mulți văd în 2024 și anul revanșei în urma măsurilor luate în pandemie. Măsuri care, luate din rațiuni sanitare, au lovit în categorii întregi de români care au pierdut locuri de muncă, afaceri, bani, siguranța zilei de mâine. Comunicarea din partea statului a acelor măsuri a fost atât de proastă și deciziile s-au luat atât de haotic și de arbitrar, încât azi avem o parte a societății care vrea răzbunare. E o prostie, câtă vreme în toată lumea s-au luat aceleași măsuri, iar în regimuri dure totalitare precum China ele au fost infinit mai cumplite decât în lumea democratică! Dar aici nu despre rațiune vorbim, ci despre ieșirea la suprafață a propriilor nefericiri ale indivizilor și care se pot transforma în voturi de protest.
Deepfake-ul este, pe lângă expansiunea curentului populist la noi, în Europa sau în SUA, marele pericol pentru 2024. Dacă parlamentul nostru a fost în stare să facă o lege bună, care să îi pedepsească în mod real pe cei care produc în mod intenționat conținut fals cu ajutorul inteligenței artificiale în scopul de a distruge imaginea publică a unor candidați sau de a influența rezultatul unor alegeri… asta vom vedea ceva mai târziu. Cert este că legea se concentrează (și bine face!) mai mult pe cei care produc acest tip de conținut deepfake decât pe cei care îl distribuie în mod naiv. Ar fi fost oricum inaplicabilă o lege care să producă de-a valma sute de mii de dosare penale. Cine să le facă și cine să le judece?