La cum arată acum lucrurile, pe 9 iunie vom avea alegeri pentru Parlamentul European, dar și alegeri pentru primari și președinții de consilii județene, pentru consiliile locale și pentru consilierii județeni. Joia trecută, liderii PSD și PNL au discutat chestiunea, dar au amânat cu câteva zile luarea deciziei finale. Însă sunt mari șanse să se ajungă la comasare pentru că ar conveni ambelor partide.
La alegerile din 9 iunie, alegătorii se vor pricopsi cu cinci buletine de vot, iar în București cu șase, pentru că votul privește nu doar primarul de sector, ci și primarul general al Capitalei.
Argumentul pro-comasare cu economii făcute la bugetul țărișoarei nu ține, la fel cum nu ține, pe partea cealaltă, nici argumentul că sunt prea multe buletine de vot.
Cu toate acestea, manevra PNL și PSD este una șmecherească, pentru că schimbi regulile taman când începe jocul. Dacă tot voiau comasare, liberalii și social-democrații o puteau anunța încă de anul trecut, astfel încât toate partidele să aibă timp suficient pentru a pregăti acest scrutin.
Cine e avantajat de anunțul intempestiv al comasării? Evident, formațiunile care au cei mai mulți primari, adică PNL și PSD.
Cele două partide își creează un dublu avantaj. Pe de o parte se sprijină pe armata de primari la europene, pentru că edilii vor mobiliza mai mulți oameni la vot. Oameni care vor vota nu doar pentru primar, ci și pentru partidul acestuia la europene. Dacă am fi avut numai scrutinul pentru eurodeputați lucrurile ar fi fost mult mai simple. Votul ar fi fost preponderent politic și am văzut exact cum stau partidele. Primarii nu și-ar fi bătut prea tare capul. Ce treabă avea primarul să umble pe străzi în ziua votului pentru a scoate alegătorii din case? Nu era meciul lor, alegerile pentru Parlamentul European nu îi interesează. În plus n-ar avea de ce să se teamă. Ce să-i facă șeful de filială sau președintele Consiliului Județean în an electoral? Bugetele sunt deja votate, cine și cum să mai taie din fonduri?
Câtă vreme cele două tipuri de alegeri sunt în aceeași zi, edilii se vor întrebuința serios, pentru că în primul rând pielea lor în joc. Primarul de la Fetești sau de la Coarnele Caprei sigur își va bate capul și va încerca prin orice mijloace să-și aducă susținătorii la vot. Va umbla țanțoș prin comună întreaga campanie, spunându-le oamenilor să fie atenți cum votează, că altfel adio ajutoare sociale sau diverse aprobări. Iar dacă nea Ion sau tanti Marioara tot se duce să voteze cu dom primar, atunci va scăpa un vot și pentru partidul acestuia la Parlamentul European. PSD și PNL sunt așadar avantajate de acest sistem, pentru că au împreună peste 85 la sută dintre primari.
În al doilea rând, alegerile locale presupun organizare în teritoriu într-un termen scurt. Partidele de opoziție, în principal Alianța Dreapta Unită și AUR abia dacă și-au stabilit candidații în zece la sută din localități. Dacă avem locale pe 9 iunie, începe balamucul.
Iașul spre exemplu are aproape o sută de localități. Trebuie rapid să găsești candidați la primari, dar în același timp întocmește și listele pentru consilierii locali. E o întreagă nebunie, iar partidele abia dacă au oameni pentru a încropi o listă cu 11 consilieri comunali. E adevărat că și partidele aveau tot timpul din lume pentru organizare și pentru a creiona deja listele cu candidați. Dar e nedemocratic să faci alegeri locale peste numai patru luni pentru că așa vor PNL și PSD.
Pericolul extremismului există, nu doar în România, ci peste tot în Europa. În Franța Marine Le Pen conduce detașat în sondaje, iar în Germania sunt ample proteste împotriva AfD, partid de extremă-dreaptă.
Revenind la România, nu poți impune regulile după bunul plac, ascunzându-te sub masca pericolului ascensiunii AUR. Dacă ești partid liberal puternic, care crede în Europa și în democrație, te duci pe fiecare stradă și le explici oamenilor că nivelul de trai în România nu ar fi fost nici la jumătate dacă nu eram în UE. Și le spui tranșant celor care simpatizează AUR că nici unul dintre copiii lor nu s-a dus să muncească în Rusia, ci tot în state democratice din Europa au ajuns.
Dar dacă nu ai lideri PNL credibili, cine să ducă muncă de convingere de la om la om? Te ascunzi după primari și te rogi de PSD să accepte locale și europene în aceeași zi. PSD va accepta, dar va negocia dur, în avantajul său, așa cum știe s-o facă. Tăvălugul PSD-PNL a pornit. Îl mai oprește cineva?