In sine un mestesug greu de stapinit, latte art implica minuiri abile de ibric, lapte incalzit la temperaturi precise, stenciluri, sirop de ciocolata, ace fine si multa imaginatie. Sammy Lin, Vince Piccolo, Haruhiro Nozoki sau Alexei Karmanov nu expun in galerii sofisticate, ci in cafenele din intreaga lume, unde diminetile lenese, pariez, incep mult mai frumos decit in bucataria proprie.
*
Si ce-ar fi daca, dupa o inghititura zdravana de fluture lichid dulce-amarui, diminetile lenese ar continua cu plimbari lungi pe stradute intortocheate, cu trotuare inguste, bolte de piatra si ziduri peticite cu… piese de Lego? Caramizi minuscule de plastic viu colorat, asezate atent, una cite una, ca un plasture de jucarie peste ranile timpului.
Ideea ii apartine artistului german Jan Vormann, care a lucrat la astfel de proiecte in Bocchignano (Italia) si Tel-Aviv (Israel). „La inceput m-am temut ca va fi un proces complicat, doar ca piesele mai mari s-au potrivit perfect cu cele mai mici, astfel incit nu a trebuit sa folosesc adeziv. Oricum nu cred ca ar fi aderat la structura poroasa a zidului… Asa ca «reparatiile» nu vor dura o vesnicie, avind in vedere efectele eroziunii si ale apei asupra zidurilor. Dar nu-i nimic. Imi place ideea de temporaritate.”
*
Cu putina imaginatie, in diminetile lenese am putea repara cu piese Lego gropile din asfalt, cuiburile de rindunica, fatadele cladirilor, castelele de nisip si visele naruite. Ce-ar fi daca apoi, obositi, am scotoci prin buzunare dupa un patrat misterios si dulce imbracat in hirtie colorata – o guma cu aroma de pepene galben, pe care sa o mestecam incet, apasat, privind lumea printr-un balon elastic si roz?
Am vedea, probabil, caprioare, ursi, arici, rinoceri si broaste. Pantofi Chanel. Chipuri stranii. Arme inofensive si crocodili. Toate – opere semnate de Maurizio Savini, artistul italian ce realizeaza sculpturi din fibra de sticla si guma roz de mestecat. Scheletul dur este mai intii imbracat in „carnea” parfumata in care miinile vor scrijeli ludic detalii anatomice, grimase, riduri, buzunare, unghii, pene, nasturi si dinti.
Gindul ca ai putea musca strengareste dintr-un exponat in toiul vernisajului trebuie sa fie dintre cele mai vesele pe care le poti avea intr-o dimineata lenesa in care ai obosit peticind ziduri cu piese Lego…
*
Ce-ar fi daca ne-am odihni gindurile dintr-o astfel de dimineata pe o banca dintr-un parc urban, prin care se plimba melci impodobiti cu graffiti? Cochilii pictate, taguri minuscule, pas lenes, lipicios si sidefat. Moluste care habar n-au ca au primit amenzi pentru „parcarea interzisa” sub o frunza uda sau ca li s-a zugravit garsoniera plimbata catinel in spinare. Melci-portativ, melci-vitrina, melci-zimbet.
Si un artist cu nume de desen animat: Slinkachu, un londonez de 28 de ani care s-a gindit sa trimita graffiti-urile la o plimbare lunga. „Nici un melc nu a fost ranit in acest proiect. Doar i s-a vandalizat locuinta”, anunta sugubat, neuitind sa precizeze ca a folosit vopsea non-toxica.
*
Asa se termina toate diminetile lenese: pe o banca, intr-un parc urban, unde visele se nasc din spuma unui cappucino, se intaresc cu piese Lego, se sculpteaza frumos in guma roz de mestecat si pleaca apoi la plimbare ascunse in cochilia unui melc. Fiindca uneori se poate.