Publicarea primelor imagini și a trailerului al reboot-ului filmului The Crow a provocat aprinse controverse online, într-atât de diferită este viziunea actualului regizor, Rupert Sanders, de cea originală, a filmului cult din 1994, regizat de Alex Proyas.
Cea mai mare parte a publicului pare a detesta noul The Crow, întrebându-se de ce era nevoie de un reboot, unul ce pare hotărât, în buna tradiție din ultimul deceniu, să altereze complet viziunea originală.
Alex Proyas, regizorul originalului The Crow, a comentat aspru noua versiune într-o postare ștearsă ulterior: „Nu îmi place să comentez negativ munca unui coleg și cred că realizatorii au intenții bune. Prin urmare, mă doare să spun că reacțiile de până acum ale fanilor vorbesc de la sine. Ar trebui precizat că The Crow nu este doar un film, Brandon Lee a murit jucând în el și filmul a fost terminat ca un testament al tragicei lui dispariții. Și așa ar trebui să rămână“.
Proyas are mare dreptate când vorbește despre faptul că The Crow, atât filmul, cât și banda desenată pe care o adaptează, este legat de tragedii reale. Creatorul BD-ului, James O’Barr, a scris și desenat The Crow ca răspuns la moartea logodnicei sale, ucisă de un șofer beat. Ani mai târziu, când BD-ul era adaptat de Hollywood, o altă tragedie a marcat povestea: interpretul rolului principal, Brandon Lee, star în ascensiune, murea pe platou, împușcat accidental, la numai 28 de ani, pe 31 martie 1993. Moartea lui Brandon, ca un ecou al morții tatălui său, Bruce Lee, a fost un șoc imens.
După două luni, cu permisiunea familiei și a logodnicei lui Brandon, Proyas și echipa au decis să termine filmul. The Crow, lansat în mai 1994, a fost un succes surpriză de public, atât datorită calităților sale, cât și dintr-un motiv strict emoțional care, în mod tragic, îi oferea statutul de film cult. „Dacă n-ar fi fost moartea lui Brandon, filmul în sine ar fi fost doar o poveste de răzbunare ocultă heavy metal, într-un peisaj ploios futurist desprins din Blade Runner și Batman“, comenta „Entertainment Weekly“.
Dincolo de tragedia morții lui Brandon, noua versiune distruge complet natura și imaginea gothic rock a originalului.
Regizorul Rupert Sanders, autor al unei filmografii cel puțin anoste (Snow White and The Huntsman, Ghost in the Shell, remake-ul american), se apără afirmând că actualul The Crow reflectă lookul adoptat de el însuși în tinerețe. În viziunea sa, The Crow în 2024 nu mai arată ca un icon al rockului gothic, ci este un punkist tatuat extras din orice ghetou american actual.
Sanders nu are deloc dreptate aici. The Crow este o operă pur și simplu îmbibată în iconografia și spiritul rockului gothic încă de la conceperea lui. Când a creat banda desenată, James O’Barr era extrem de influențat de mari trupe, precum The Cure, The Comsat Angels, Bauhaus și Joy Division. O pagină întreagă din album reproduce versurile piesei The Cure, The Hanging Garden, multe capitole au titluri luate din versurile Joy Division. Personajul din The Crow este modelat după Peter Murphy de la Bauhaus.
Nu trebuie uitat că atmosfera benzii desenate reflectă impresia lăsată autorului de Berlinul de Vest în plin Război Rece, unde James O’Barr și-a făcut stagiul militar în anii ’80. „Populația orașului era fie supărată pe rezultatul celui de Al Doilea Război Mondial, fie se simțea rușinată de acesta“, povestea James O’Barr mai târziu. „O puteai citi pe fețele tuturor, deși nimeni nu vorbea deschis. Vreme de șase luni nu-mi aduc aminte să fi văzut soarele strălucind. Era o bună analogie vizuală a tuturor formațiilor post-punk și darkwave pe care le ascultam pe atunci.“
Filmul lui Alex Proyas ia notă și reproduce toate acele influențe, de la imaginar până la coloana sonoră (o selecție de rock gothic și metal post-grunge, de la The Cure la Rage Against the Machine și Nine Inch Nails), având un uriaș succes din 1994 și până azi.
De asemenea, nu trebuie uitat că, încă de la lansare, The Crow a devenit un film reprezentativ pentru cultura culturii goth, moștenirea sa rămânând vie și astăzi, în ciuda schimbării climatului cultural, așa cum se vede în imaginea multor formații actuale, de la Motionless in White la machiajul celor de la Rammstein în videoclipul piesei Mein Land.
Mulți sunt de acord cu faptul că filmul lui Alex Proyas a reușit să surprindă perfect Zeitgeist-ul epocii sale și, din acest motiv, poate fi privit drept un artefact cel puțin bizar de o tânără generație crescută doar cu o dietă de jocuri video, social media și remake-uri regurgitate în exces de către Hollywood.
Tragedia, în acest caz, este reprezentată de obstinația cu care actualii realizatori, mai mult angajați ai studiourilor decât artiști, vor să remodeleze și să anihileze orice urmă a unui trecut care, ironic, a rămas aproape singura sursă de inspirație a culturii populare de astăzi.