În mai, întreaga lume a serbat 200 de ani de la premiera marii ode umaniste care a devenit imnul unei Europe ce se dorea reconciliată în pace.
Europa în principal a serbat printr-o suită de manifestări organizate de-a lungul întregului continent două secole de la premiera, pe 7 mai 1824, a Simfoniei a 9-a a lui Ludwig van Beethoven, operă mitică ce a răsuna prima dată la Viena.
Premiera de acum 200 de ani a fost un triumf pentru compozitorul născut în Germania, dar care a trăit cea mai mare parte a vieții în Austria, unde a și pus în scenă prima oară capodopera. „Deși familiară muzical la prima audiție, Simfonia a încălcat normele a ceea ce era atunci un gen unic orchestral integrând voci și text (partea a patra, Oda bucuriei, bazată pe un poem de Friedrich Schiller)“, explică muzicologul Angelika Kraus. Cu o durată de 70 de minute, aproape de două ori față de alte partituri, opera a cucerit imediat publicul, care i-a oferit o primire triumfală. Beethoven, prezent pe scenă, dar surd fiind, nici n-a remarcat entuziasmul publicului înainte ca un muzician să îi facă semn să se întoarcă.
Ideea corului final a făcut, în mod paradoxal, scrie „Le Figaro“, ca muzica lui Beethoven să devină mult mai susceptibilă de a fi instrumentalizată politic, mai ales de către naziști și comuniști. „Versurile sunt relativ deschise oricărei interpretări ideologice, chiar dacă transmit un mesaj de unitate“, spune Angelika Kraus.
Dar, în același timp, l-a inspirat pe Gustav Klimt în realizarea frizei care decorează palatul Secesiunii din Viena, coregraful francez Maurice Béjart i-a consacrat un balet și, de la Portocala mecanică la La Casa de Papel, a devenit una dintre piesele clasice cele mai prizate în filme. „Nu ne săturăm să o ascultăm fiindcă este plină de surprize, reușind în același timp să rămână agreabilă auzului“, comentează Ulrike Scholda, directoarea casei memoriale din Baden unde Beethoven a compus cea mai mare parte a Simfoniei, muzeul denumit Beethoven-Haus sau „Casa Simfoniei a 9-a“.
Cu această ocazie, CBS a compilat cinci fapte mai puțin cunoscute legate de marea lucrare a lui Beethoven:
Este adesea interpretată pentru a marca ocazii importante. Partea a patra, cu mesajul ei de speranță și unitate, face ca Oda bucuriei să fie prezentată ca un puternic simbol al opoziției față de război și tiranie. Astfel, una dintre cele mai faimoase interpretări a avut loc în ziua de Crăciun în 1989 la Berlin, la doar câteva săptămâni după căderea Zidului. Dirijorul american Leonard Bernstein a condus o orchestră compusă din muzicieni aleși din ambele părți, estică și vestică, ale orașului anterior divizat. Cu această ocazie, cuvântul Freude (bucurie) din poezia lui Schiller a fost înlocuit cu Freiheit (libertate). Mai recent, pe 23 februarie 2023, Orchestra Libertății din Ucraina a oferit o interpretare încărcată emoțional a Simfoniei a 9-a la Varșovia, Polonia, un răspuns cultural la invazia Rusiei în Ucraina, cu poezia lui Schiller cântată în ucraineană.
Una dintre piesele muzicale clasice care au fost adoptate în cultura populară. Diferite părți din Simfonia a 9-a au fost folosite în nenumărate filme, emisiuni TV și reclame, dar între acestea există câteva apariții remarcabile, în filme populare precum Die Hard și Sister Act 2 sau The Muppet Show. Stanley Kubrick a folosit-o, poate, cel mai eficient, ca fundal muzical pentru una dintre cele mai tensionate scene din controversatul său film din 1971, Portocala mecanică, adaptarea cărții lui Anthony Burgess.
Este imnul Uniunii Europene. În 1972, Consiliul Europei a ales tema Oda bucuriei a lui Beethoven ca imn, iar în 1985 a fost adoptat ca imn oficial al Uniunii Europene. „Imnul nu are cuvinte; constă doar din muzică. În limbajul universal al muzicii, acest imn exprimă idealurile europene de libertate, pace și solidaritate“ este explicația oficială. „Imnul european nu este menit să înlocuiască imnurile naționale ale țărilor UE, ci mai degrabă să serbeze valorile pe care le împărtășesc.“ Imnul este cântat la ceremonii oficiale și evenimente ale UE.
Este foarte populară în Japonia, unde a fost adoptată de publicul nipon. Aici, Simfonia a 9-a este cunoscută sub numele de Daiku (Marele Nouă) și este interpretată în mod regulat la sfârșitul anului. Un articol din „New York Times“ din 1990 încerca să explice această pasiune japoneză pentru opera lui Beethoven: „Unii oameni spun că publicul iubește Simfonia a 9-a din cauza imaginii unui compozitor sărac, surd și solitar, producând o capodoperă sublimă. Alții spun că reflectă dragostea japoneză pentru ceea ce este cel mai bun: cea mai bună simfonie a celui mai mare compozitor“.
A determinat dimensiunea discului compact. În anii 1980, când casele de discuri doreau să elimine discul din vinil în favoarea noului format digital cunoscut sub numele de compact disc, s-a discutat foarte mult cu privire la ce dimensiune ar trebui să aibă acest nou format. Philips a susținut un CD cu un diametru de 11,5 cm, în timp ce Sony planifica unul de 10 cm. În cele din urmă s-a hotărât că un singur CD ar trebui să aibă capacitatea de a conține o interpretare completă a Simfoniei a 9-a a lui Beethoven, care variază între 65 și 74 de minute. Acest lucru a necesitat un diametru de 12 cm, aceasta fiind și dimensiunea modernă și standard a CD-ului cu care suntem toți obișnuiți.