Acum trei decenii, trupa Soundgarden lansa una dintre cele mai importante piese ale unui gen muzical care avea să marcheze o generație.
În 1994, Nirvana și Pearl Jam, trupe de bază ale grunge-ului născut în Seattle, erau deja cele mai mari de pe fața planetei. Colegii lor de generație, Soundgarden, deși o trupă cu un succes consistent, abia acum aveau să li se alăture pe podium, odată cu lansarea celui de-al patrulea album al lor, Superunknown. Printre piesele de rezistență ale acestui album – megahitul Black Hole Sun.
Într-un interviu din 2014 în „Uncut Magazine“, Cornell a vorbit despre procesul de scriere și semnificația piesei: „Am compus-o în gând, conducând spre casă de la Bear Creek Studio din Woodinville, un drum de 35-40 de minute până la Seattle“.
„Totul a pornit de la ceva ce un prezentator de știri spusese la TV și eu auzisem greșit. Am auzit ceva gen bla bla bla black hole sun bla bla bla. M-am gândit că ăsta ar fi un titlu de piesă extraordinar, însă cum ar putea să sune o piesă cu astfel de titlu? Dar totul s-a legat foarte repede, practic întregul aranjament muzical mi-a venit în minte imediat. Am ajuns acasă și mi-am notat ideile de melodie fluierându-le într-un dictafon. A doua zi le-am transpus «în lumea reală», modificând tonul pentru a face totul mai interesant. Apoi am scris versurile și totul a decurs în aceeași manieră, un flux continuu de gânduri bazat pe emoția pe care mi-o transmitea refrenul și titlul.“ În total, spunea mai târziu Cornell, Black Hole Sun îi luase cam 15 minute să o compună.
La fel cum se întâmplă deseori, în acel moment Black Hole Sun urma să devină o piesă de o uriașă importanță, dar puțină lume își imagina asta. Cornell chiar declara: „Am scris piesa cu gândul că trupei nu o să-i placă, apoi a devenit cel mai mare hit al acelei veri“. Și al trupei Soundgarden, și unul dintre cele mai mari hituri ale unei generații.
Lansată în mai 1994, ca al treilea single de pe Superunknown, Black Hole Sun a ajuns pe primul loc în topul Billboard al pieselor rock, unde a rămas timp de șapte săptămâni, iar mai târziu în acel an a fost desemnată cea mai bună piesă rock a anului 1994. De asemenea, a ajuns în top 10 în Australia, Canada, Franța, Irlanda și Islanda. Deși nu își imaginau asemenea succes, cei implicați în realizarea piesei știau că au în brațe ceva special, pornind chiar de la tonul „Beatles-ian“ imprimat de aranjamentul muzical al lui Cornell. „Cred că pentru tot restul vieții mele n-am să uit ce am simțit când au început să cânte acea piesă“, explică producătorul Superunknown, veteranul Michael Beinhorn. „De la primele note m-am simțit ca și cum aș fi fost lovit de un trăsnet. Eram complet uluit. Ce Dumnezeu este asta? Chiar și acum, când mă gândesc, mă înfior.“ Iar Kim Thayil, chitaristul trupei, spune că „nu era o piesă cuminte și sigură ca un pahar cu lapte, dar nici nu era ca un pumn de sticlă aruncat în ochi. E ca lingura de zahăr care te ajută să înghiți un medicament“.
Cert este că, abatere de la stilul „normal” al celor de la Soundgarden, accident fericit sau nu, Black Hole Sun avea să rezoneze profund cu Zeitgeist-ul anului 1994 și al tinerei generații de atunci, în ciuda faptul că piesa, dacă avea sau nu un mesaj de transmis, acesta nu era foarte clar. Cornell încerca să descifreze versurile descriindu-le ca „un peisaj de vis suprarealist, un cântec ciudat în genul «hai să ne jucăm cu cuvintele din titlu». Este probabil momentul în care m-am jucat cel mai mult cu vorbele doar de dragul vorbelor. Cred că asta a funcționat totuși și a transmis ceva oamenilor care au ascultat piesa, dar n-am idee cum poți să interpretezi așa ceva în sens literal“. Într-un alt interviu, muzicianul se gândea că „piesa și clipul au creat un anume sentiment, numai că nu vă pot spune care anume. Și, dacă eu nu pot, oare cum se poate conecta altcineva la acest sentiment? Dar poate că piesa este atât de deschisă la orice interpretare, încât oamenii pot să o transforme într-un soi de soundtrack pentru momentul pe care îl trăiesc atunci când o ascultă“. Iar Black Hole Sun este o piesă care, măcar în epocă, a fost greșit interpretată. Superunknown, discul, a fost lansat pe 8 martie 1994. La mai puțin de o lună după, avea să survină șocanta sinucidere a lui Kurt Cobain. Când Black Hole Sun a fost lansat ca single pe 13 mai, mulți fani au fost convinși că piesa vorbește despre moartea lui Kurt Cobain.
Poate o altă cheie de descifrare sau de înțelegere a lui Black Hole Sun a fost oferită de videoclipul (celebru) care a însoțit-o. Numai că acest teribil de ciudat videoclip, realizat de artistul britanic Howard Greenhalgh, este, așa cum mărturisea formația, în întregime ideea regizorului. Baladă apocaliptică, cu imageria suburbiei americane transformată într-un coșmar înghițit de un soare-gaură neagră, Black Hole Sun ar putea fi interpretată azi, din punct de vedere social și cultural, ca o dovadă a unei intuiții remarcabile a ceea ce avea să vină pentru societatea americană și restul lumii. În același timp, atât piesa cât și clipul, par să surprindă un anume sentiment care, probabil, în acel moment din 1994, începea să fie resimțit.
Fiindcă, dintr-un anume punct de vedere, se poate spune că acest album ar putea constitui ultimul moment de vârf al mișcării grunge. Foc de artificii extrem de spectaculos care a debutat odată cu explozia Nirvana în 1991, grunge-ul avea să cadă odată cu moartea lui Kurt Cobain, în 1994. Trupe ca Pearl Jam, Soundgarden, Stone Temple Pilots, evident, au continuat să activeze și să aibă succes, dar, prin 1996, era foarte limpede pentru toată lumea că această mișcare intra deja în cartea de istorie. În 1997, Soundgarden își încetau activitatea.
„Nimeni nu pare să înțeleagă asta, dar Black Hole Sun este un cântec trist“, spunea Chris Cornell. „Dar pentru că melodia este foarte frumoasă, toată lumea crede că este un cântec aproape vesel, ceea ce este ridicol“.