Un alt exemplu: am scris aici anul trecut o povestioara despre un fost puscarias din satul copilariei mele. Le ziceam cu drag, cumva nostalgic, despre omul care ma batea de ma stingea la sah. Folosisem doar porecla lui, era doar o poveste dintre miile pe linga care trecem in viata. La vreo citeva zile, sora puscariasului a batut in poarta la mama si-a amenintat-o ca ma da in judecata. Cumva ca pe-un nenorocit de jurnalist corupt, care face dosare politice celor care-s de mult oale si ulcele (s-ar putea ca acum sa-i aduc aminte si iar ma da in judecata). Apoi, de vreo citeva ori, chiar am avut sansa de-a ajunge un „jurnalist” corupt: am fost rugat sa intermediez/negociez niste „subiecte tari” (gen ca nu-s-ce vecin a mutat gardul cu juma’ de metru, nu stiu cine ia ajutor social de pomana, ca el are vaci si boi, si cai, si oi multe si cornute) cu baietii de la „Ziarul de Iasi”. Sigur imi iesea si mie de-o bere daca-l ajutam pe solicitant sa-i „dea pe astia la ziar”.
Nu inteleg prea bine de ce, cert este ca foarte multi oameni inca mai cred ca „datul la ziar” – nu conteaza unde, de catre cine, cum, ci doar aparitia pe un petec de hirtie – are vreo insemnatate. Cunosc persoane care au decupat si pastreaza la loc de cinste rubricute cu numele lor, insotite de citeva cuvinte gen „Vind Trabant” sau „Sincere condoleante familiei indurerate”. Apoi pentru altii „datul la ziar” e pe principiul taranului care si-a dus calul la tirg: nicidecum sa-l vinda, ci doar sa-l faca de ris. In fine, categoria pe care n-o pot intelege chiar deloc e cea pentru care „datul la ziar” echivaleaza cu scrisul pe toaca. E un blestem.
In articolul de saptamina trecuta, am povestit o scena intimplata in fata cladirii de la serviciul meu. Era vorba de niste copii care se jucau cu pocnitori in parc si-au fost linistiti de-un politai si de niste gardieni publici. Ei, bine, inteleg ca am bagat boala in gardieni. Daca au probleme cu seful care o sa vada ca am scris de ei la ziar?! S-au facut chiar si cercetari ca sa se identifice persoanele din tura de-atunci (lucru imposibil, pentru ca eu n-am pomenit o zi anume). In fine, poate-s paranoic, dar acum mi se pare ca se uita dusmanos la mine cind intru in cladire. Si regret. Prin urmare, vreau sa limpezesc lucrurile: domnule sef, e-adevarat c-am scris despre niste gardieni si-un politai, dar era de bine. Comportamentul lor a fost impecabil, serios, lucru pentru care chiar ar merita si-o prima.