Uciderea tinarului sportiv i-a marcat pe suporterii maghiari si a indoliat tara. }ara vecina, Ungaria.
Si, dincolo de tristetea inerenta, n-am putut sa nu ma intreb imediat: ce e in neregula cu noi? Cu noi, romanii, vreau sa spun.
Nu vreau sa imi inchipui cum ar fi reactionat suporterii romani daca asa ceva s-ar fi intimplat in Romania cu un handbalist maghiar. Sau chiar cu unul roman. N-am vazut cine stie ce gesturi de solidarizare sau macar de revolta in cazul brasoveanului ucis la sfirsitul lunii ianuarie in fata unei case de schimb valutar, cind incerca sa intervina in timpul unui jaf. Singurele forme de solidarizare pe care le-am vazut au fost cele ale procurorilor si judecatorilor craioveni, care l-au eliberat foarte-foarte usor, chiar suspect de usor, pe presupusul ucigas, un individ condamnat la 15 ani de inchisoare in Romania si inca 12 ani in Republica Moldova natala. E, de altfel, singura forma de solidarizare si de empatie pe care o vad in Romania ultimilor ani.
O vad in Parlamentul Romaniei cind e vorba ca alesii neamului sa apere un Nastase sau altul de anchetele DNA. O vad pe stadioanele de fotbal (caci la romani alt sport nu conteaza), atunci cind suporterii scandalagii se solidarizeaza in lupta lor impotriva jandarmilor. Si… cam atit.
Ce e in neregula cu noi? Fiindca aici ceva nu merge cum trebuie. Ma gindeam, de exemplu, cit de absurde sint spaimele nationalistilor romani care se tem ca ungurii ne-ar putea lua Ardealul. Oare l-ar mai vrea? Imi e de ajuns sa ma gindesc la solidarizarea suporterilor de la cluburile de handbal din Szeged si Veszprem de care pomeneam mai sus. Iar apoi sa imi amintesc de bataile singeroase care se isca intre suporterii de la Universitatea Cluj si C.F.R. Cluj. Va imaginati o asemenea solidarizare in Cluj? Sau in Bucuresti, intre suporterii de la Steaua si Dinamo, care ajung sa puna interesele clubului chiar si deasupra celor ale echipei nationale?
Eu nu-mi pot imagina (exceptind, dupa cum am zis, cazurile in care apare un dusman comun – adica fortele de ordine). Distanta intre civilizatia sportului din Ungaria si cea din Cluj e mult prea mare. Distanta dintre Szeged si Cluj – sau dintre Ungaria si Romania – e mult prea mare. E cea dintre o tara normala, civilizata si civica, si o unitate teritoriala de strinsura, ce aluneca incet-incet in barbarie.
Daca nu facem ceva, cumva, nu stiu ce si cum – dar cit mai repede –, asta se va intimpla. Romania e in dezagregare. Se destrama in toate felurile: moral, civic, civilizational, educational. Populatia tarii scade, pleaca cine poate, cei care ramin se descurca, se „invirt”, clasa conducatoare e tot mai incompetenta, solidaritatea aproape ca nu mai exista… Nici nu stiu ce ne mai leaga. Doar dusmanii comuni, atunci cind ni-i gasim sau ni-i imaginam. Iar cind o tara ajunge sa fie unita doar ca sa fie „contra”, e timpul sa se schimbe ceva radical.
Sau sa-ti iei talpasita, fiindca e prea tirziu ca sa mai schimbi ceva.