3) Carol al II-lea merita in mod cert un loc printre micii romani. In general, cind este criticat, se gasesc intotdeauna si citeva voci care amintesc ca a sprijinit din plin cultura romana. Asta asa e, dar nu mi se pare suficient si nici nu pot sa trec cu vederea faptul ca beneficiile oferite de rege au fost adesea platite cu elogii desantate, atingind penibilul, cu nimic deosebite de ploconelile oamenilor de cultura in fata fostului dictator comunist al Romaniei, Nicolae Ceausescu. (Nici beneficiile oamenilor de cultura cuminti din anii comunismului n-au fost mici, dar asta e alta poveste.) In Romanii e destepti am dat si citeva exemple relevante de ode gretoase inchinate regelui, asa ca nu le reiau aici.
Revenind la regele Carol al II-lea, porecla – extrem de nimerita – de „regele playboy” spune deja destul de multe despre principala lui activitate in slujba Romaniei. S-a casatorit, impotriva vointei familiei, cu Zizi Lambrino, dar asta a fost doar prima lui casatorie. A renuntat la tron in 1925, lasindu-l regent pe fiul sau, Mihai I, care avea doar patru ani. Dupa citiva ani s-a razgindit (!) si a revenit pe tronul Romaniei. A sprijinit o vreme miscarea nationalista a legionarilor, apoi a interzis-o. A instituit dictatura regala in 1938, iar cind a inceput al doilea razboi mondial si lucrurile s-au incurcat, a fugit din tara cu un tren incarcat cu avutii si cu amanta lui oficiala. Dincolo de proasta administrare a tarii, Carol al II-lea a reusit sa compromita imaginea regalitatii in Romania, fapt de care au profitat atit comunistii dupa 1945, cit si fostii comunisti dupa 1989. Isi merita cu prisosinta nominalizarea.
4) La fel de aleatoriu, a patra nominalizare pe care o avansez vine din domeniul jurnalisticii: Ion Cristoiu. In afara de crearea primului tabloid din Romania, merit altfel discutabil, n-am inteles niciodata cum un fost ziarist de presa comunista a ajuns printre cei citiva guru ai analizei politice de dupa 1989. Ori de cite ori l-am urmarit, s-a aratat izbitor de partinitor, a fost uneori agresiv pina dincolo de limitele permise chiar de lege, a incalcat sistematic regulile jurnalismului obiectiv si la fel de sistematic si-a gresit analizele ori concluziile. Si totusi e considerat in continuare un mare jurnalist, asa ca merita un loc printre „micii romani”.
5) Pina sa revin la politica, trecem putin si prin sport. Mult mediatizatul fotbalist Adrian Mutu, supranumit „Briliantul”, a devenit o obsesie a jurnalistilor sportivi. Trist a ajuns fotbalul romanesc daca faptul ca Mutu a jucat douazeci de minute intr-un meci de campionat al lui Juventus devenea nu demult o stire de aproape tot douazeci de minute la fiecare post de televiziune. Daca analizam in detaliu performantele sale la echipele de club, nu vom vedea pe nicaieri ceva care sa-l apropie de marile vedete europene. La echipa nationala a Romaniei e intr-adevar de neinlocuit, dar sa pastram proportiile: e vorba de lotul cu cele mai slabe performante din ultimii douazeci si cinci de ani ai fotbalului romanesc, fara nici o calificare la vreun turneu final si cu meciuri chinuite in fata fratilor nostri balcanici. Cam asta ar fi nivelul la care ne plasam.
In rest, ce-i drept, e un personaj colorat si numai bun de mediatizat: prietene si sotii frumoase, o nunta, un copil, o poveste cu droguri, un divort, o noua nunta, un nou copil… Are si multe tatuaje, cum ne spun si ne arata televiziunile. Dar parca totusi era vorba de fotbal.
* * *
Si-au mai ramas cinci…