Niciodata plictisit de el insusi, Ion D. Sirbu se studiaza cu reala curiozitate, cintarind si evaluind neincetat scene si segmente ale unei existente atit de pline. In scrisori, dialogul cu un interlocutor ii ofera o marja mai mare de auto-prezentare si exprimare, precum si o sporita legitimitate pentru simpaticul sau egocentrism. Parcurgind epistolele trimise unor destinatari foarte diferiti (I. Negoitescu, Virgil Nemoianu, Mariana Sora, Edmund si Lisbeth
Mocanu, Horia Stanca, Deliu Petroiu, Delia Cotrus, Eta Boeriu, Liviu Rusu, Ion Vartic…), constati ca expeditorul se repeta, revine frecvent asupra unor episoade, pentru el, importante. Le infatiseaza uneori intr-o alta lumina, dar pe un acelasi contur bine precizat istoric si biografic. Iar consultarea altor surse (cum e Florin Constantin Pavlovici, cu impresionanta Tortura pe intelesul tuturor) ne va dovedi ca Sirbu nu mistifica realitatea, asa cum i-o reproseaza, direct sau indirect, „buni“ colegi ai sai de Cerc Literar sibian. Capriciile inerente ale memoriei sint neinsemnate in raport cu anvergura reconstituirii lui Ion D. Sirbu, cu detenta subiectiv-obiectiva prin care el reuseste sa configureze traseul exemplar al unui om haituit de Istorie, in arcanele secolului XX.
Jurnalul unui jurnalist fara jurnal adinceste perspectiva si da tuturor acestor tribulatii un sens proiectiv. Copilaria petrileana si tineretea sibiana, studentia petrecuta in transee de fostul ilegalist comunist, profesoratul intr-o epoca de tragice schimbari sociale, marginalitatea din „obsedantul deceniu“ si anii de inchisoare, tradarea primei sotii si iubirea fortificatoare a celei de-a doua, apasatorul domiciliu obligatoriu si intirzierea cu care isi vede citeva opere publicate, nefericirea de a nu putea avea un copil, disperarea ce-l inunda in ultimii ani, cei mai tristi, ai regimului Ceausescu si speranta ca intr-o buna zi toata minciuna se va risipi, mesajul de adio romanesc transmis Europei indiferente si paginile scrise noaptea in caiete, cu translarea unor personaje (Mosul, Napocos, Limpi, Sommer, Tutila I, Tutila II…) din spatiul fictiunii in cel al confesiunii: toate aceste fragmente de viata si de literatura se completeaza si se contopesc, la temperatura inalta a jurnalului.
In prezentul trist al redactarii, scrisorilor si operelor de sertar le ramine sansa de a fi citite, peste umarul autorului si al prietenilor sai apropiati, de catre bunul Dumnezeu. In viitorul sperat altfel, cu totul altfel, opera sa fictionala si confesiva va putea insa aparea in integralitatea si integritatea ei morala, vorbind, in limbajele specifice literaturii si documentului, despre scriitorul care a creat-o si omul care a trait-o.