„Da, Sonata Cameliei.“ „O sa intri la sfirsit. O sa incheiem emisiunea cu piesa ta, bine?“, si spre batrin „Dumneavoastra o sa intrati acum. V-ati machiat? Haideti cu mine.“ Am ramas singur. In camera de asteptare cu pereti de rigips nu exista televizor, dar e unul pe hol de la care se aude pina aici. Batrinul povesteste despre cite femei a avut el, cum nu toate au fost asa frumoase ca fetele astea cu sinii goi. Fetele cu sinii goi chicotesc, prezentatorul ride si-l mai intreaba ceva pe batrin, apoi pe fete. Muzica. Fetele danseaza. In camera navalesc 4 baieti inalti si lucrati cu niste cutii in brate, se hirjonesc, se imping, se dezbraca in puta goala, se uita la pute in oglinda, se schimba cu haine din cutii si ies la fel de repede. La televizor se aud aplauze. Prezentatorul ii intreaba ceva pe baieti. Fetele chicotesc. Batrinul povesteste despre cum se tragea el cu motocicleta. Oare fetele au o camera a lor in care se uita la pute in oglinda? Mai trec o data cu mina peste husa in care am clapa. Usa camerei se deschide. „Haide.“
Machiajul e groaznic. Imi lacrimeaza toti ochii. In coltul gurii simt gustul prafului portocaliu care mi-a acoperit fata. Intru intr-o hala mare in care e platoul. Totul e din ce in ce mai repede. Cineva imi paseaza repede un microfon. Trec printr-o usa. Aplauze. Lumina. Cum ma cheama? Daniel. Ce ne vei cinta? O piesa… Aplauze pentru Daniel. Fetele cu sinii goi chicotesc. Prezentatorul isi ia ramas bun. Asta nu e clapa mea. Mi-am uitat clapa in camera de asteptare. Cint asa. Cint oricum. Nu-mi mai dau seama ce fac. Ma vad in monitoare cintind si peste mine curge scrisul. Apoi intra reclamele. Cint. Ne pare rau, n-a mai fost timp. Cint. Ne-am lungit cu batrinul. Cint. Dar promitem sa te mai chemam, ok? Cint. Poti sa te opresti acum. S-a terminat emisiunea. Cint.