In Romania aproape toate stirile legate de oameni politici, indiferent de partid, sint negative. Iliescu si mineriadele. Nastase, patru case. Remes si caltabosii. Tariceanu si afacerile cu automobile – sau concesionarea petrolului din Marea Neagra. Basescu si casa de pe strada Mihaileanu – sau “tiganca imputita”. Exemplele pot continua la nesfirsit. Astfel, imaginea generica a politicianului roman este cea a unui individ badaran, spagar, hot, agresiv si arogant, care s-a imbogatit pe cai dubioase si nu merita nici un dram de incredere.
Asa se formeaza imaginile stereotipice negative: actiuni cu vizibilitate si potential emotional maxime ale unei categorii de populatie ce iese sistematic in evidenta si contureaza un model comportamental. Asa am facut si eu cu o categorie mult mai raspindita decit romanii din Italia. E vorba de soferi.
Intr-o zi, cum mergeam linistit pe unul din trotuarele late ale Timisoarei, ma trezesc fata in fata cu o masina care venea spre mine – adica peste mine. Ma opresc buimacit si ma uit la ea. Furios, soferul incepe sa claxoneze: am de gind sa ma dau la o parte?
Iata ce se intimplase: soseaua era blocata de zeci de masini care asteptau la semafor, asa ca omul se gindise sa faca din trotuar o banda suplimentara, doar pentru el, si sa se strecoare pina in dreptul semaforului. Iar eu ii stateam in cale. Ba chiar am avut noroc: zilele trecute un pieton a fost omorit pe trotuar de un alt sofer, care nu a mai avut amabilitatea sa frineze si sa claxoneze.
Oricum, mai toate trotuarele sint blocate de masini parcate. Soferii vin, lipesc masinile de zid sau de gard si pleaca fluierind. Pietonul disperat o porneste pe sosea, unde e imediat claxonat-apostrofat de ceilalti soferi. In traducere: “Pe unde umbli, boule?”. Daca le arati trotuarul blocat, inalta din umeri. Nu e treaba lor. Dar daca vad vreun loc ramas liber, se catara imediat pe trotuar si il ocupa.
Stiu, nu sint locuri de parcare. Numai ca uneori, chiar si cind sint, vad parcari ramase goale si trotuarul de dincolo de parcare incalecat de masini. Explicatia e simpla: de obicei parcarile sint cu plata, trotuarul e gratis. Iar masina e mai importanta decit omul.
Unul din romanele faimoase ale lui Stephen King, Christine, spune povestea unei masini care isi zombifica posesorii, ii ia in puterea ei si ii sileste sa faca lucruri oribile. Mie mi se pare o metafora a tuturor masinilor de pe lume. Stiu cum se transforma un om normal odata urcat la volan. Am vazut exemple de schizofrenie acuta, in care un sofer isi urca masina pe trotuar, blocind accesul oricarui pieton, dupa care coboara, face citiva pasi si da peste o alta masina, care blocheaza si ea trotuarul. Soferul devenit pieton injura si ocoleste masina, aruncindu-i priviri furioase. Daca ar fi singur acolo, sint sigur ca i-ar zgiria caroseria. Dar nu e. Mai arunca o privire grijulie in urma, sa vada daca masina lui sta bine, apoi pleaca mai departe.
Uite, asa se formeaza in mintea omului un stereotip negativ. Da, pentru mine soferii sint romanii italienilor si politicienii romanilor. Sint dusmanul de clasa. Eroul negativ. Si probabil ca, atita timp cit ne batem pentru acelasi teritoriu, asa sintem si noi, pietonii, in ochii lor.