Emil Brumaru: Cititorul ideal cauta sa se identifice cu textul, deci cam cu toate personajele. Dar asta nu se poate decit la a nu stiu cita lectura… cind prinzi tonul cartii… De fapt, cititorul ideal cauta sa se identifice cu autorul.
V.D.N.: Stiu si eu?… Cred ca totusi ideal e cititorul care nu cauta nimic. Sa plonjezi senin si sa fii inghitit de poveste pe nesimtite. Sa te pape de viu, daca e buna, sa intri in sfera ei fara sa fi vrut, fara sa fi cautat.
E.B.: Cind spun autor, nu ma gindesc la el, in carne si schelet, ci la textul lui! Nu ma identific cu Gombrowicz, cu persoana lui, ci cu cartile lui. Altfel nici nu le-as mirosi ca lumea, as trece pe deasupra. Nu poti plonja senin intr-un text de Kafka, dimpotriva simti pe pielea ta metamorfoza in gindac cu mandibule baloase… sau masinaria infernala inscriptionindu-te chiar pe tine in Colonia penitenciara. Oricum, depinde de felul de lectura adoptat. Al tau as zice ca e cinic cumva… Cinic in sensul de sincer, prea sincer… Eu, de fapt, nu plonjez senin in nici un text. Deja stiu cite ceva despre autor. Ca e mare, de exemplu… Cu Kafka am ratat prima si a doua intilnire, nu pricepeam, nu concepeam ca se ajunge atit de greu la Klamm, ca e atit de complicat drumul pina la Castel… ca, oroare!, chiar exista acei atit de incomozi si distrugatori de orice intimitate Secundanti! Am invatat incetul cu incetul fatalitatea feroce a prezentei lor.
Si acum, recitind ce am scris, imi dau seama ca mint! Da, spuneam undeva ca as dori sa ating starea cind o sa citesc isteriile Nastasiei cu calmul cu care ma delectez cu un Pastel de Alecsandri… Deci este in noi o tendinta de a ne simti bine in cele mai negre, sa zicem, nuvele de E.A. Poe!
Si pentru ca tot mi-am dat drumul: marii autori, cel putin la mine cam asa s-a intimplat!, am inceput sa-i citesc intr-o imensa plictiseala… Ca apoi sa nu ma mai pot opri din a-i reciti ca-n transa, pina ii stiam la micul amanunt… Iar la Cehov am ajuns sa scriu pe margini, cu pixul rosu, devieri de la actiune, topindu-mi sufletul de-o clipa al lecturii prezente in textul normal… Si la o noua relectura introducind alte elemente… Poate in felul asta imi satisfaceam dubla placere de a citi si a scrie in acelasi timp! Acest vis deteriorat intruna de fapul ca nu reuseam niciodata sa-mi imbin perfect dorintele…
V.D.N.: Da, dar cum sa fie cinica seninatatea? Va contrazic. A plonja senin intr-un text – la momentul zero, cind deschizi cartea complet necunoscuta. Ca si cum te-ai arunca intr-o apa. Dumneavoastra vorbiti de tot ce urmeaza – dupa ce ii simti adincimea, temperatura, ii cunosti virtejurile, bulboanele, si atunci ori te simti minunat, capeti temperatura ei, devii una cu ea, ori nu stii cum sa iesi cit mai repede. Eu ma gindeam la seninatatea momentului zero si placerea de a fi apoi inghitit.
Referirea mea initiala era legata de testul lui Nabokov, ca profesor, despre care scrisesem cu ceva timp in urma. La el, „Cititorul trebuie sa se identifice cu personajul“cadea de pe lista definitiei cititorului bun.