Artistii britanici Jake si Dinos Chapman, despre care am mai scris, realizeaza sculpturi in marime naturala ale unor creaturi care doar la prima privire au atribute umane, in detaliu ele purtind semnele unor anomalii genetice, transgresiuni, sexualitati deviante. Dimensiunea tragica a lucrarilor lor rezulta din aberatiile infatisate, spiritul aparent teribilist fiind inlocuit cu o reflectie asupra erorilor pe care gindirea stiintifica le poate genera.
Tot britanicul Marc Quinn si-a realizat portretul sculptural din singele propriu. El a colectat timp de citeva luni 4, 5 litri de singe, echivalentul cantitatii medii de singe din corpul uman, de-a lungul unei perioade de cinci luni. Apoi a realizat o sculptura avind ca negativ portretul sau modelat, lucrarea existind atit timp cit singele este tinut inghetat la temperatura de 70 grade Celsius. Lucrarea contine nu numai o informatie estetica, ci si una stintifica, precum tipul de singe, identitatea genetica, materiale pentru probele de ADN ori pentru o viitoare clonare. Corpul artistului este astfel prezent prin substanta, propriul singe, respectiv prin forma, dar este absent in realitate. Ceea ce lipseste, sinele, da chiar titlul lucrarii. Lucrarea exista si rezista atit timp cit vitrina in care este expusa e cuplata la priza de curent ce alimenteaza instalatia de frig.
Corpul trebuie sa traiasca in armonie cu sinele
Teritoriul artei contemporane este un spatiu al libertatii si experimentului in care, asa cum am vazut anterior, artistii pot avea comentarii metaforice despre dezbaterile aprinse din domeniul stiintelor. Bioetica are ca obiect studiul din perspectiva etica al cercetarilor din medicina si biologie. Cercetarile de virf din aceste domenii au ajuns la nivelul la care se pune in discutie respectul demnitatii indivizilor biologici. Parerile filosofilor, juristilor si teologilor sint preluate de catre politicieni in luarea deciziilor de sustinere a cercetarilor care pot redefini identitatea noastra biologica in viitor. Teologii bioeticieni, in special cei evrei si crestini, au dezvoltat reguli de conduita stiintifica in concordanta cu principiile morale din cadrul religiei lor.
In culturile non-europene, unde nu exista o separatie stricta a religiei de filosofie, criticile cele mai vehemente provin din lumea islamica. Bioeticienii provenind din lumea budista pun in discutie tematici regionale, cum ar fi politicile demografice in China, demersul lor fiind considerat unul naturalist care duce catre o abordare rationalist-pragmatica a domeniului.
In concluzie, corpul trebuie sa traiasca in armonie cu sinele, fiecarei generatii revenindu-i responsabilitatea morala de a nu-l umili si profana si de a pastra evolutiile stiintifice si tehnologice in afara unor procese distructive cu implicatii insuficient cunoscute pentru destinul speciei umane.