Fireste, de n-ar fi, nu s-ar povesti (poate ca si Hitler a avut o copilarie nefericita), dar lucrurile de mai sus se pare ca au determinat destinul unui om care a incalcat legea pentru ca trebuia sa se opuna unei autoritati. A intrat in puscarie din vina tatalui sau, care l-a sfatuit sa pledeze vinovat ca sa scape. A stat pina la urma opt ani si jumatate...
Mama ii murise pe cind era copil, iar tatal se pare ca era un om destul de strict. “Sa n-ai incredere in femei”, spune un gangster in filmul lui Michael Mann. Prima sa sotie, Beryl Ethel Hovious, a divortat pe cind inca era in inchisoare. Iar Ana Cumpanasu, cunoscuta ca Anna Sage (de la Suciu, numele celui de-al doilea sot al sau), l-a tradat prin intelegerea facuta cu FBI-ul in schimbul anularii deportarii sale. Femeia spusese la FBI ca va fi imbracata in rosu, dar se pare ca in seara zilei de 22 iulie 1934 a fost imbracata in portocaliu. Ca “fana” a romanului Femeia in rosu (scris de Adriana Babeti, Mircea Nedelciu si Mircea Mihaies), ca “fana” a lui Michael Mann, a filmelor cu gangsteri si a perioadei respective (deci ca multi-”fana”), am dreptul sa ma intreb de ce Anna Sage si-a pus fusta portocalie in loc de rosie. Avea deja mustrari de constiinta, se indoia ca a facut ce trebuia? Motivul a fost poate unul foarte banal.
Devenit unul dintre meseriasii cei mai stilizati de la Hollywood, un profesionist care nu pretinde ca face opere adinci cit Lacul fara Fund de la Ocna Sibiului, dar care a ajuns muncind la ceea ce altii nu ajung niciodata, Michael Mann recurge la un truc extraordinar. Se stie, filmele lui nu dezbat probleme existentiale, iar el nu a fost considerat ca apartinind primului esalon. Dupa Public Enemies poate ca nu va mai fi asa. Deci care e trucul? Michael Mann – sau mai exact directorul sau de imagine, Dante Spinotti – a filmat in High Definition (HD), ceea ce da imaginii o claritate extrema, senzatia de imediat, impresia ca lucrurile se intimpla aici si acum, neincetinite de filmatul pe pelicula. Mann spune ca a facut “tot posibilul ca sa evite conventia filtrului nostalgic sau tendinta de a face ca totul sa para batrin”. Ideea e de o mare inteligenta nu doar pentru stilistica filmului (norii cumulus, favoritii lui Mann, arata foarte bine in digital), dar cred ca e prima oara cind un film de epoca in care scenografia, masinile, costumele, frizurile sint “de acolo” pare la fel de actual ca un jurnal de actualitati vazut la cinema in aceeasi perioada.
Inamicii publici te inghite inca de la primele cadre
Mann lucreaza de regula americaneste, pe povesti cu structura clara. Ii plac binomurile – duelurile, dar si dueturile. Daca in Heat, Pacino si De Niro, vinatorul si vinatul, se adulmecau ca doua animale salbatice in termenii unei pinde tot mai pline de respect, iar in Miami Vice, Colin Farrell si Jamie Foxx combateau un adversar comun, in Inamicii publici, eroii sint ca generalii a doua armate. Johnny Depp in rolul lui Dillinger si Christian Bale in cel al lui Melvin Purvis, agentul FBI sub a carui comanda va fi impuscat Dillinger, au o singura scena impreuna, cind Dillinger e arestat (va evada…), dar comunica intreg filmul. Sint doua personaje-efigie, asta si pentru ca jocul actorilor e rece, iar schimbul lor de replici e metalic de-a dreptul. Nu ma omor in general dupa Johnny Depp, dar aici mi-a placut pentru ca a gasit puncte de jonctiune intre el si personaj, iar felul in care Depp se joaca de-a actoria, piruetele lui, merg bine pe histrionismul lui Dillinger (vezi imaginile care inca exista cu Dillinger raspunzind intrebarilor jurnalistilor si faptul ca Dillinger se ascundea, ca un actor vedeta, tocmai in mijlocul oamenilor). Lipsa unei asemanari fizice intre cei doi nu e compensata numai de machiaj si de tunsoare, dar si de o mobilare interioara care pentru Johnny Depp a fost lesne de realizat.
Inamicii publici te inghite inca de la primele cadre. Unii spectatori poate n-au mai trait de mult senzatia ca se topesc in epoca de pe ecran si in evenimentele pe care le urmaresc. Mann a gasit cele mai bune solutii pentru un film mai mult decit onest si pe cit de la locul lui, pe atit de profesionist si de solid.
Pe Johnny Depp greva de la Hollywood l-a adus, din intimplare, in rolul lui Dillinger. Adevarul e ca nu se putea moment mai bun decit criza financiara pentru a intelege de ce Dillinger, Bonnie si Clyde sau Ma Baker au fost atit de cunoscuti si iubiti in perioada crizei economice.
Inamicii publici/Public Enemies.
Regia: Michael Mann.
Cu: Johnny Depp,
Marion Cotillard,
Christian Bale