Pe usa a intrat un barbat inalt, cu parul aproape alb, cu un nas coroiat si cu niste sprincene stufoase. S-a prezentat, dupa care si-a luat scaunul de la catedra, l-a apropiat de primul rind de banci, s-a asezat si a inceput sa ne vorbeasca.
Din acel moment a inceput totul. Am fost atit de uimit de lucrurile pe care ni le spunea si de felul in care le articula, incit subiectul lectiei mi-a disparut complet din memorie. A ramas, intensa, lectia in sine. Profesorul Chevorchian n-a deschis – nici atunci, nici mai tirziu – manualul. Pur si simplu, nu se folosea de el, dupa cum nu utiliza nici un fel de material auxiliar. Nu avea foi tiparite sau xeroxuri. Nu avea fise. Nu avea nimic la indemina, fiindca avea totul in cap. Discursul lui a demarat extrem de natural, de parca i-ar fi cunoscut pe boboci de ani buni si ar fi reluat o discutie veche. „Monologul” era dens, perfect asamblat, cu deschideri si paranteze seducatoare, fara pic de formalism didactic si, in acelasi timp, fara o nota de prozaism.
Era formidabil. Profesorul acesta ne vorbea despre lucruri inalte fara sa fie emfatic si ne livra literatura punindu-ne pe noi, elevii sai, in interiorul cartilor si problemelor majore. Mai tirziu am realizat ca lectiile lui aveau un filon existentialist, adecvat virstei noastre. Aveam citeva mari intrebari, puse si repuse cu naivitatea celor cincisprezece ani neimpliniti, la care el raspundea in chipul cel mai firesc, pornind de pilda de la Ciocoii vechi si noi al lui Filimon pentru a ajunge la scena din Razboi si pace in care Andrei Bolkonski contempla cerul instelat. Ne facea diferenta intre a avea si a fi, si noi toti, cu mimetismul adolescentin, eram fericiti sa nu avem nimic, si in schimb sa fim: profunzi, inteligenti, sensibili, generosi…
Era o inadecvare stranie cu anii ceausisti, ultimii, in care traiam. Cu prietenul meu Sorin Bangu (care a facut dupa Revolutie doua facultati, pentru a se stabili apoi in Canada) plecam de la liceu spre casele noastre, trecind pe linga o sinistra betoniera ce umpluse cartierul cu un praf alb. Si prin acel decor socialist-selenar, noi, sub imperiul cuvintelor lui Chevo, dezbateam problematica implinirii omului. Drumul era lung, autobuzul nu venea, in unele seri se oprea curentul sau era atit de frig incit preferam sa mergem pe jos. Ei, si? Citeam amindoi pe rupte aceleasi carti si le discutam cu febrilitate.
Eu nu dadeam doi bani pe chimie, iar matematica si fizica mi se pareau, fata de scoala, complet schimbate. Rapid, literatura a maturat tot si s-a instalat intr-o minte deschisa la fix si la marea arta de profesorul Chevorchian.