Destinul nu este intotdeauna de partea celor buni si m-am intrebat adesea ce ii lipseste pianistei romane pentru a fi prezenta mai des, asa cum sint convins ca ar merita-o, pe marile scene ale lumii si la marile festivaluri pianistice ale verii. Probabil ca modestia innascuta de care aminteam joaca un rol.
Am remarcat vara aceasta ca la Festivalul muzical Rheinland, o pianista poloneza, de aceeasi virsta cu Luiza, Ewa Kupiec, l-a cintat pe Enescu. George Andrei, melomanul prieten al carui blog newyorkez (http://muzica-etc.blogspot.com/) il citesc mereu cu placere si folos, imi semnala apoi o insemnare de pe site-ul oficial al pianistei poloneze. Sub titlul „Luiza, iti multumesc!“, Ewa Kupiec scria: „M-am indragostit de aceasta piesa (enesciana) dupa ce am ascultat inregistrarea frumoasa a Luizei Borac. Am inceput sa caut o partitura si, spre surprinderea mea, a fost aproape imposibil sa obtin una! Nu credeam ca este atit de dificil sa obtii compozitiile lui G. Enescu. Pare straniu, compozitori rar cintati sint si mai rar interpretati in concert din cauza simplului fapt de a nu gasi o partitura ce adesea zace ascunsa in pivnita vreunei biblioteci sau vreunui muzeu. Disperata, am contactat-o chiar pe Luiza care m-a ajutat pe loc sa o gasesc. Nu numai o pianista minunata, dar o la fel de buna colega“. Mai este nevoie de comentarii?
Comentariile se scriu totusi, ultimul din ele, intru totul elogios, practic o pagina de ziar, fiind publicat in numarul de la 1 august al cotidianului „Stuttgarter Nachrichten“, sub semnatura criticului Jurgen Holwein. Pentru „Suplimentul de cultura“ am preferat sa o intreb direct pe Luiza Borac ce a inspirat-o pentru a alege programul Chopin al ultimului ei disc. Ii transcriu raspunsul: „Studiile de Chopin sint o adevarata «piatra de incercare» in repertoriul pianistic; cineva le numea «Himalaya» literaturii pianistice. Pe mine, aceste studii ma urmaresc de o viata, as putea spune… Le-am abordat la virsta de 19 ani, pentru debutul meu la Ateneul Roman, cind le-am prezentat intr-un concert de succes, alaturi de studiile de Debussy. Traind intr-un sistem politic inchis, m-am aventurat pe acest teren «minat» cu naivitatea si entuziasmul virstei, fara sa cunosc multe interpretari concertistice si discografice. Ascensiunile pianistilor si maestrilor, de zeci de ani, imi erau cu desavirsire necunoscute, dar ma fascina aceasta virtuozitate imbracata in melodiile cele mai duioase si desavirsite pe care le auzisem pina atunci“. Fascinatia a ramas, imi spunea Luiza, chiar daca astazi asculta cu bucurie inregistrarile unor somitati ca Alfred Cortot sau Claudio Arrau. Lor le adauga, dintr-o lista lunga a interpretilor lui Chopin, pe Vladimir Ashkenazy si Maurizio Pollini.
„Ani mai tirziu, am reluat studiile in repertoriul meu, cind cunostintele acumulate m-au confruntat cu problematica si adevaratele dimensiuni ale acestor lucrari, iar experienta inerenta a concertelor m-a apropiat si ajutat sa inteleg in profunzime Studiile. Cindva mi-am dorit sa le pot inregistra integral si ma bucur ca, in sfirsit, acest vis s-a realizat. Pentru mine, Studiile sint scurte poeme sau poezii in care belcanto-ul melodiilor se imbina intr-un mod magic cu varietatea si impetuozitatea ritmurilor si modelelor tehnice. Virtuozitatea in aceste Studii este deosebit de complexa, dar ramine doar un mijloc de exprimare, un limbaj de redare a atmosferei si a «povestii» fiecarui studiu in parte.“
Celor 24 de Studii celebre, Luiza Borac le-a adaugat un gram de piper, „lucrari mai putin cintate si cunoscute – Cintecele poloneze –, original compuse pentru voce si pian, sase dintre ele transcrise pentru pian solo de Franz Liszt. Cintecele au la baza poeziile poetilor nationali polonezi Adam Mikiewicz si Stefan Witwicki. Ca si in transcriptiile liedurilor de Schubert, Liszt subliniaza melodicitatea cintecelor si adinceste atmosfera de vraja a fiecarui cintec, ce aminteste de nostalgia si dorul mazurcilor. Inutil de a adauga altceva, discul nou al Luizei Borac, ultimul care a beneficiat de maiestria unui regretat inginer de sunet britanic, John Barnes, merita si trebuie ascultat…