Cind traia visam ca il pierd, ca il caut prin cartiere, iar acum, cind nu-l mai am, visez cum il tin in brate. M-am trezit si mi-am privit zgirieturile de pe umar, reale, fine… Nu e nevoie de explicatii logice cind rabufneste dorul de cineva; dar chiar s-au intimplat zilele astea urmatoarele.
Am privit patul vechi aruncat linga tomberon, cu coltul sting zgreptanat de motanul meu pina la scheletul de arcuri. Am salvat cactusul urias de pe hol. M-am opintit sa ridic ditamai ghiveciul, m-am aplecat cind am trecut pragul, el s-a inclinat greu in fata, si-atunci i-am spus mai bine sprijina-te de mine, sa nu te rupi, uite asa, si l-am aplecat incoace, l-am lasat sa-si propteasca tuburile cu tepi pe mine. Am simtit intepaturile si m-am inmuiat, cu cactusul infigindu-mi speriat gherutele in umar.
P.S.: Da, “miini” si “picioare”. E motanul meu.
Emil Brumaru: De furat “ma gheranea”! A gherani: eu gheranesc, tu gheranesti… ei gheranesc… Gheranit: portocala gheranita… Dar e ceva confuz in povestea asta cu motan (am avut si eu unul, stiu multe obiceiuri ale lor)… Bun, tai unghiile de la labele din fata (desi mie mi se pare sadic asa ceva!), apoi zici ca de la picioare nu i le tai! Pai labele din fata nu-s tot picioare, ca n-or fi minute de motan!
V.D.N.: Ha, ha, ha, pai lucrurile stau asa: se taie un milimetru, doar virful cel mai fin (nu doare, e ca unghia noastra – invatat de la veterinar), si doar la labele din fata. Fiindca doar pe acelea si le ascute pe mobila. De fapt, doar pe acelea le foloseste la fel si fel de chestiuni practice, asa ca sint miini! Cele din spate sint picioare. Plus ca uneori motanul merge in doua picioare! Al meu prindea muste din zbor. Se ridica in doua picioare si hat, cu miinile le prindea la fix! Scamosila nu facea asa?
E.B.: Pai acum e si o poza! Asta e Scamosila al meu get-beget! Bun, al tau avea miini si picioare! Al meu avea patru laboante… Asta e singura diferenta… Si nu ma zgiria niciodata… alta diferenta… dar poate fiindca nu eram femeie? Mai stii! E de povestit mult si aici… Comportamentul motanilor cu femeile! Si cu barbatii!
Scamosila bea lichior dulce din farfurioara… se suia prin copaci si facea “mau”, nu “miau”… Si nu avea iubita siameza, drept care innebunise… Cealalta pisica, mita sadea, Muteasca, nu facea amor cu dinsul, ci cu corcituri, era tot de rasa, cu par lung, roscat, codoi, insa avea gusturi detracate, plebeiene…
V.D.N.: Furati-l pe “gheranit”, luati-l si de tot, ca pe mine ma gheranea de n-aveam scapare… Dar era joaca, doar joaca mereu, nu rautate. Si ce gelos era daca vorbeam la telefon! E induiosator “Mau!”. Al meu facea “Mau” cu voce grava la usa, cind voia sa se duca in lume. Greu i-am gasit nevasta, nu prea erau birmaneze pe atunci, in ‘94… Am dat anunt la ziar! Si a intilnit-o pe Blue…
E.B.: Eu, la tara, de unde aveam sa-i iau “specialitati”? Chestia e ca s-a scrintit, desi a fost tratat de veterinar cu extract de splina, si-a dat-o pe cruzimi! A inghesuit o gaina intre gard si cotet si i-a mincat fundul de vie… Ciocul ciriia, tirtita ei era deja in burtica dementa a lui Scamosila! Pe mine Scamosila, tot gelos, nu ma lasa sa scriu, se intindea pe coala de hirtie de pe masa si se prefacea ca doarme…