Dupa Nicolae Ceausescu, Emil Constantinescu, regele Carol al II-lea, Ion Cristoiu, Adrian Mutu, Gigi Becali, Dan Voiculescu si Sergiu Nicolaescu, mi-au mai ramas doar doua propuneri:
9) Adrian Nastase, fostul premier al Romaniei. N-am priceput niciodata cum a urcat in ierarhia partidului, exceptind faptul ca „promitea” inca de pe vremea comunistilor. N-a fost in nucleul tare, din ianuarie 1990, al FSN-ului, ci a aparut treptat in decor, avansind incet, dar sigur. Fara prea multa stofa de lider, a ajuns totusi sa acumuleze terifiant de multa putere si avere.
Adrian Nastase era cit pe ce sa ajunga chiar presedintele Romaniei. E si motivul care ma face sa-l strecor intre propunerile mele: disproportia dintre ceea ce a fost sau era sa fie si statura lui reala, care s-a vazut dupa ce a pierdut alegerile prezidentiale. S-a pierdut inapoi in decor, de parca nici n-ar mai exista. Intr-un fel, A. Nastase seamana cu cel care l-a inlocuit in functia de premier, liberalul Calin Popescu-Tariceanu: aceeasi ascensiune nejustificata de vreun merit politic evident, aceeasi lipsa de charisma, aceeasi nesiguranta care determina crearea unei camarile prim-ministeriale, aceleasi jocuri de interese remixate intre politica si afaceri. Diferenta e una de anvergura: premierul liberal n-a detinut niciodata atita putere cita a avut ex-premierul pesedist.
Ajung, in fine, si la ultima propunere, la ciresul de pe toarta:
10) Corneliu Vadim Tudor. Este cel mai tare contracandidat al favoritului meu pentru titlul de cel mai mic roman, Nicolae Ceausescu. Daca incerc sa judec obiectiv, am chiar senzatia ca e mai bun – adica mai rau – ca fostul nostru dictator. Abilitatile lui reale sint si mai marunte in raport cu importanta pe care a capatat-o. Nu-i mare lucru de evaluat aici: inainte de 1989 C.V. Tudor, poet mediocru, a fost discipolul (unii ar zice tutarul, dar nu noi) prozatorului Eugen Barbu, care in fosta guvernare comunista a fost si el un foarte bun instrument de presiune in slujba partidului (unii ar zice iar tutar, dar nu noi). Dupa 1989, folosind o retorica vetusta, combinata cu un discurs de tipul celui folosit de pastorii neoprotestanti si o agresivitate vulgara, care sperie interlocutorii decenti si prinde la un procentaj bun de romani, si-a creat un renume nu intru totul nemeritat – fiindca cine il voteaza il si merita.
Intr-un fel, ar fi fost tragicomic sa ajunga presedinte al Romaniei. Ar fi insemnat ca cetatenii au preferat sa aiba in fruntea statului nu un simplu servitor de rangul al doilea al regimului (in linia intii stind marii politruci cu puteri de decizie), ci unul de rangul al treilea, un servitor al servitorului servitorilor regimului nationalist-comunist.
In ce ma priveste, l-as vota pentru pozitia de „Cel mai mic roman” tot pe Nicolae Ceausescu. Diferenta dintre personaj si reusitele sale este coplesitoare. Un om care nu stia limbi straine (si nici limba romana prea bine), era agramat, impleticit la vorba, fara cunostinte de specialitate – fie si vagi – in vreun domeniu oarecare, adica un individ semianalfabet si fara abilitati intelectuale, ei bine, un asemenea individ a condus o tara de douazeci si cinci de milioane de oameni aproape un sfert de veac.
Astazi, daca ar da un interviu pentru o slujba, n-ar avea sanse sa ajunga nici sef de raion la supermarket. Poate vinzator. Si-atunci cui i-ar mai fi inchinat C.V. Tudor versuri?