Exemplul nr. 1 sau doua nunti si-o-nmormintare. Chiar daca nu-i cetatean roman de virsta a doua si a treia sa nu aiba ceva de comentat cind vine vorba despre tinerii de azi, mie nu mi se pare ca lumea se sfirseste cu noi si nici ca totul o sa se duca de ripa daca incape pe miinile lu astia care n-au mama, n-au tata si nici un dumnezeu. Dimpotriva, am mare incredere in ei, tocmai pentru ca stau mult timp in mijlocul lor, ii citesc, ii vad si-i ascult. Nu vreau sa-i pomenesc aici, desi suna bine in statistici, pe tinerii din biblioteci, din salile de concerte sau teatru, nici pe sutele de voluntari gata sa dea o mina de ajutor unde-i nevoie, nici pe miile de oameni pina in 35 de ani care tin pe umeri ziare, reviste, edituri, posturi de radio, companii. Ci aleg trei mici intimplari cu junime din patrie. In ordine, intii au fost casatorelile nastrusnice. Una la Bucuresti, religioasa, si alta la Timisoara, civila. Bucurestenii Sebastian si Dominique Vasiliu nu s-au multumit sa fie doar niste miri frumosi, buni de pus pe o coperta de revista, ci au vrut sa fie si haiosi. Asa ca au inchiriat o masina de epoca, la pachet cu sofer asortat, si au strabatut Bucurestiul in triumf, din fata de la Domnita Balasa, cu tinichelele zdronganind dupa ei, ca-n filmele americane. Nici Timisoara nu s-a lasat mai prejos. Am apucat sa scriu in rubricuta despre caleasca de basm, dar si despre ambulanta SMURD din care lumea s-a reanimat cu Fanta si Cola azi-vara in fata primariei, dupa o ceremonie. Dar ce mi-a fost dat sa vad acum vreo zece zile la televizor a intrecut orice inchipuire. Doi juni speologi amatori au dorit a se cununa taman in virful peretelui de escalada din mindrul Mall timisorean. Au zis da la vreo 20 de metri, prinsi in corzi, iar ofiterul starii civile, ridicat si el cu un elevator la inaltimea mirilor, a declarat presei ca abia asteapta sa casatoreasca doi fanatici ai scufundarilor. Cit despre inmormintare, de fapt a fost vorba despre un anunt aparut in trei limbi intr-unul din ziarele din Timisoara, prin care tinerii urmasi ai doamnei Adrienne-Hermine Sandor au multumit in romana, germana si maghiara celor care le-au fost alaturi, semnind Indoliata familie, Die trauernde Familie si A gyaszolo csalad.
Exemplul nr. 2 sau primaria e pe faza. Aproape nu-i timisorean sa nu zica ceva urit cind vine vorba despre drumuri, gropi, santiere neterminate, fatade, pravalind totul in circa primariei. In schimb, eu tin mortis sa vad si lucrurile bune si sa le aduc aminte nemultumitilor ca orice santier se incheie, ca in locul lui ramin strazi si case frumoase, cum deja s-a vazut, si ca brambureala se uita. In schimb, nu-i cazul sa se uite istoria urbei. Drept care, gind la gind cu ce planuieste MEC, primaria de pe Bega vrea ca scolerii dintr-a-ntiia pina-ntr-a opta sa afle grabnic de unde vine si incotro se-ndreapta orasul in care vietuiesc. Asa ca va comanda manuale cu istorie adevarata, pe intelesul tuturor, citusi de putin plicticoasa, care sa-i poarte pe cei mici din piscul capitalei cruciate care a fost cindva Timisoara, pina in decembrie 1989, de pilda, cind ei nici nu se nascusera inca.
Exemplul nr. 3 sau o pauza de tigara. Sincer, nu stiu cum sa comentez incredibila intimplare ceferistica de pe linia Timisoara-Sibiu, cind – dupa ceva drum intins – un conductor din Sageata Albastra a anuntat prin difuzoare urmeaza oprire cinci minute pentru fumat. Spectacolul a fost unic: trenul a oprit, zeci de pasageri s-au bulucit pe scari si, in plin cimp, au pufait cu sete, incetosati ca niste furnale pret de cinci minute, spre indignarea putinilor nefumatori. Marturisesc ca nu suport fumul de tigara, dar niciodata nu mi-ar fi dat prin cap sa reclam sugubeata abatere. Sigur ca de la aceasta mica poanta – pe care, dreptul lor, multi n-au gustat-o defel – poate incepe marea dezbatere despre ordinea si disciplina la romani, care va sa zica. Si totusi.
Exemplul nr. 4 sau Geppetto. Sper din suflet sa vad cindva in „Supliment”, la Povesti de adormit parintii, si ilustratii din Pinocchio, prima editie romaneasca, dublata de Buratino. Daca nu le are, ma ofer s-o ajut pe Diana Soare cu bibliografie (text si foto), intr-atit de grozava mi s-a parut ideea ei. Aflati insa ca, tot in Timisoara, i s-a facut dor de Geppetto – nici n-ati crede – unui dulgher-patron, care si-a botezat atelierul Geppetto – sicrie la comanda.