Mi-am dorit enorm sa vad o mimoza acum doi ani, cind citeam Camera obscura. Ma amuzam la ghidusia unui paragraf: in gradina unde scriitorul Udo Conrad se preface ca trebaluieste si, lezat ca o fata batrina, ii raspunde lui Albinus in doi peri, acesta se strecoara “dind la o parte cu delicatete frunzisul penat al unei mimoze”. Apoi, in Disperare, “Un vint puternic dinspre Spania infiora puful fin al mimozelor”.
Vara trecuta, la Timisoara, pe strada parintilor, infiora o adiere un astfel de puf rozaliu, ireal. De fapt, arbustul care creste spectaculos de repede se infioreaza la simpla ta trecere. Tremura, se retrag sfioase frunzulitele… Zilele trecute, mama mi-a daruit trei pastai doldora de seminte, chiar din copacelul acela. Cazusera toamna pe jos, dupa un vint puternic. Mimozele mele se nasc pe 16 mai – e ziua cind se implineste un an in casuta din copac. Copac sfios.
Ma plimb, stau, ma plimb, stau. Fericirea e gresit asociata in general cu bucuria. Poti fi extrem de fericit regasindu-ti tristetile, balacindu-te in ele cu o placere animaliera, cleioasa.
Imi amintesc un pui de hipopotam greoi, impungind cu botul valuri de noroi, improscind in jur stropi cafenii de fericire, apoi scufundindu-se complet si, ajuns astfel la locul potrivit, tropaind lin pe sub ape, intocmai ca si cind ar zbura. Diafan, gratios. Imponderabil aproape.
Emil Brumaru: Uluitor de frumoase cele doua fotografii. Parca ar fi din basmele japoneze! Cel putin asa imi inchipui ilustrat un basm japonez. Par lacuite! Frumusetea nu este inutila niciodata!
V.D.N.: Si inca cum!
E.B.: Cum?
V.D.N.: Asa.
E.B.: Parca am fi la o intrecere: cine raspunde mai scurt?
V.D.N.: Eu.
E.B.: Un pui de hipopotam diafan, imponderabil, face toti banii! Recunosc ca n-am vazut in viata mea hipopotami decit in filme, sau poate la televizor…
V.D.N.: Una dintre cele mai frumoase imagini vazute in viata mea. Un documentar, filmare subacvatica, de-un feeric deplin. Puiul parea nu ca inoata, ci ca zboara in cerul de apa, dind lin din copitute o data la un mileniu, avintindu-se cu gratie in inaltul albastru, limpede. Cerul acvatic era umbrit de un singur nor, si acela linistitor – umbra uriasa si lenesa a mamei. Da, un hipopotam la locul potrivit poate fi absolut feeric. De invatat sa fim pui de hipopotam sub ape.
E.B.: De invatat sa fim nuferi albi in aer, turtiti de brotaci verzi, cu ochii opaci tintiti spre libelule albastre. Si de repetat, ca sa tinem minte, ca nuferii au si radacini invizibile ce ajung pina la milul hranitor… Unde se duc raspunsurile cu nuferi? Dispar ca prin farmec?
V.D.N.: Raspunsurile cu nuferi iata ca apar ca prin farmec. Nuferii chiar au tije lungi, lungi, pe care brotacii scufundaci se scoboara dibaci, pentru a scrie cu degetul in netezimea milului parola tainica a zilei.