Nu s-a intimplat asta, asa ca multi dintre intelectualii romani sint inca socialisti doar in cuget si simtiri, fiindu-le imposibil sa se lase reprezentati, pe plan politic, de P.S.D. Iar asta pentru ca noii lideri, in frunte cu Mircea Geoana, in loc sa profite de situatia favorabila pe care o aveau, s-au comportat intru totul ca niste sefi ai unui partid minuscul: fara initiative, fara idei, acceptind mica ciupeala politica pe care le-o oferea in special P.D.-ul, ei n-au creat, in fapt, o opozitie, ci doar s-au multumit sa existe in parlament. In afara unor declaratii belicoase, care au sunat ridicol pentru ca nici macar ei nu credeau in ele, liderii social-democrati n-au facut nimic in cei doi ani care au trecut deja de la pierderea puterii. Incapabili si terni, au lasat actuala putere sa acapareze, la nivel de imagine, pina si micile succese din guvernarea trecuta, cum ar fi inceputul cresterii economice sau construirea unor baze pentru integrarea europeana.
Inainte de orice, functioneaza ca explicatie faptul ca, rupind-o cu Ion Iliescu si Adrian Nastase, actualul P.S.D. a rupt, practic, si legaturile cu succesele sale anterioare. Nu poti sa spui ca te disociezi de tot ce au facut rau predecesorii, in schimb sa-ti asumi toate lucrurile bune facute de ei. Asa se face ca, de la inceputul lui 2005, P.S.D. si-a sacrificat, de fapt, toata istoria postdecembrista, propunindu-si sa creeze o istorie noua. Aici insa s-a confruntat cu o noua problema: renuntind la oamenii care se dovedisera capabili sa creeze istoria, fie si asa, cu toate petele ei rusinoase, social-democratii s-au trezit in plin amatorism politic. Iar cele 20 de procente cu care mai apar inca in sondaje nu sint in nici un fel justificate de vreo actiune politica post-2004, ci doar de o nostalgie, mai degraba irationala, a unei parti de electorat caruia nu-i pasa de idei politice sau strategii.
In aceste conditii, framintarile la virful P.S.D. sint absolut firesti. Actuala conducere este un esec, ea nu poate reprezenta decit o etapa de tranzitie, care va fi uitata in istoria proprie a partidului. Surpriza vine insa in momentul in care alternativa la actuala conducere, adica Sorin Oprescu, altfel un potential bun vector de imagine, poarta pe stindardul sau chipul lui Ion Iliescu. Altfel spus, prin solutia Oprescu, P.S.D. n-ar dovedi altceva decit ca actuala etapa a fost una de tranzitie spre… trecut. Or, o revenire la trecut nu poate insemna decit distrugerea definitiva a acestui partid, caci ea nu numai ca n-ar reaseza P.S.D.-ul in vechea matca (aflata in paragina in ochii electoratului), dar l-ar si scoate definitiv din actuala, fie ea atit de firava si lipsita de contur cum ne apare acum.
Sigur ca multi dintre romani, a caror antipatie fata de P.S.D. este intr-o oarecare masura justificata, vor considera ca eventuala disparitie a acestui partid este o consecinta binemeritata si in nici un caz regretabila. Dar in conditiile intrarii intr-o Europa pentru care socialismul nu este un cuvint amenintator, cum se intimpla inca la noi, Romania ar avea mare nevoie de un partid cu aceasta ideologie, pe care s-o racordeze la cea europeana. Cum P.D.-ul s-a autoexclus, cameleonic, din aceasta zona ideologica, iar alt partid socialist nu are sanse sa apara prea curind, P.S.D. tocmai se pregateste, de fapt, nu numai sa se autodistruga, dar si sa lase Romania cu un spectru politic schiop, incomplet. Iar daca acum nu vedem inca in asta un pericol, o sa-i simtim din plin consecintele in anii ce vor urma aderarii noastre la U.E.