Din Georgia am ramas cu nume pe care nu le-am putut pronunta si pe care nu le-am tinut minte si cu gustul unui aer extrem de binevoitor cu plaminii. Chiar si cind ploua, aerul raminea blind si luminos, cam ca in finalul romanului Langolierii de Stephen King, pe care l-am citit in aeroportul Otopeni, asteptind ca la gara cursa Lufthansa de Munchen, care avea intirziere. Capitala Tbilisi – pe care am vazut-o prea putin – e frumoasa si domestica pentru romani, avind toate referintele fostei tari comuniste aflate in tranzitie spre economia de piata.
Festivalul se straduieste sa mentina interesul autoritatilor locale, ca si pe cel al publicului. Si din acest punct de vedere m-am simtit ca acasa. Sala mare a cinematografului Amirani, cel mai mare din oras, a fost arhiplina la deschiderea si la inchiderea festivalului, dar a avut putin public intre coperte. A venit ministrul Culturii la deschidere si a spus cit de mult sprijina institutia lui festivalul si filmul, dar se dau de fapt bani cam cit sa faci doua lungmetraje, un documentar si citeva scurte pe an.
Daca e sa-mi amintesc rapid de un singur lucru legat de festival este ca am mincat prea mult. Micile festivaluri se straduiesc sa echilibreze marginalitatea cu meniuri traditionale. Placinta cu brinza (nu mai stiu cum se numeste), salatele ciudate, carne fripta, carne tocata invelita in pachetele fierbinti de coca. Din pricina orarului meselor si a meselor in sine nu am vazut suficiente filme incit sa-mi dispara senzatia de inutilitate. Am vrut sa vad ultimul film al lui Francois Ozon, dar era dublat in rusa. Am vazut insa in deschiderea festivalului cel mai recent film al lui Otar Ioseliani, Jardins en automne, prezentat concomitent cu participarea lui in competitia Festivalului Filmului Independent de la Roma. Otar Ioseliani a preferat sa mearga la Roma decit sa vina in tara natala. Filmul m-a dezamagit insa. Mi s-a parut lung si plictisitor, plin de toate stereotipiile unei satire despre un politician care, eliberat din functia de ministru, incepe o viata noua, mai sincera si mai adevarata.
Tough Enough a primit trofeul festivalului
Tot in cadrul unui spectacol de gala a fost prezentat si cel mai recent film al unui alt cunoscut autor georgian contemporan, Dito Tzintzadze. Der Mann von der Botschaft/ Omul de la ambasada e un film ok, cu cap si coada, o poveste de azi despre un functionar al ambasadei germane din Tbilisi care se leaga de o adolescenta vagaboanda – filmul depaseste pragul social pentru a tinti spre o poveste de dragoste ca in Leon-ul lui Luc Besson.
Dintre toate filmele pe care le-am vazut insa la Tbilisi cel mai mult mi-a placut Knallhart/Tough Enough de Detlev Buck, film pe care nu l-am vazut la Berlinala in acest an, desi a participat in Panorama. Nici acesta nu e vreo capodopera, dar e foarte profesionist si cu un stil propriu, al carui erou – un adolescent dintr-un cartier de imigranti din Munchen, neglijat de o mama singura – aluneca in afara legii, se lanseaza in traficul de droguri si ajunge sa-si omoare un coleg. Filmul a primit trofeul festivalului (care se numeste Prometheus!). Juriul din care am facut parte a premiat un film spaniol – Leon y Olvido/Leon si Olvido de Xavier Bermudez –, cu mici greseli de scenariu si de constructie a personajelor, dar care avea stil si atmosfera. Pe scurt, e vorba in film despre relatia dintre doi frati – un tinar cu Sindromul Down si sora lui geamana, teafara teoretic, dar nici ea cu toti boii acasa, pentru ca, dupa ce il lasa in plin cimp, incearca sa-l otraveasca, dupa care se si culca cu el. Procopsita cu Leon, pe care nici un camin nu-l mai vrea, Olvido ezita intre rautati si dragalasenii care bat apropoul incestului, toate ingrosate de lipsa banilor necesari supravietuirii. Filmul cineastului nascut in 1951 are inconsecvente si „ciudatenii”, dar si un mod antimelodramatic de a-ti apropia personajele. Mai ales, are doi convingatori protagonisti – Marta Larralde si Guillem Jimenez. Cel din urma, care are prezenta si chiar talent, dovedind ca Sindromul Down nu te impiedica sa fii un bun actor, a primit o mentiune speciala din partea juriului.