BUCURESTI FAR WEST
Daniel CRISTEA-ENACHE
Fostul aderent la ideile stingii radiografiaza aici o lume ce nu mai are nimic in comun cu nobila teorie, facind sa prolifereze monstruos minciuna si lasitatea, impostura si nedreptatea. Radiografia e dublata de caricatura, de portretul ingrosat si vitriolant. Personajele negative (fratii Tutila, Osmanescu, Ilderim, Caftangiu si ceilalti) sint deformate plastic de mina prozatorului. Dar ceea ce sugereaza si intareste autorul, prin intermediul intrigii si al comentariilor eseistice intercalate in ea, este raul sistemic al acestei lumi, perfect articulata si coerenta in tumoarea ei morala.
Isarlik-ul imaginat de Ion D. Sirbu e la antipodul celui luminos al lui Ion Barbu. Intilnim si aici “o slava statatoare”, numai ca intr-un alt sens: puterea este organizata piramidal si ca o retea strinsa, suficient de elastica si de rezistenta pentru a nu putea fi rupta din interior. Modelul de organizare este, in aceasta veritabila distopie romaneasca, cel fanariot: la Sublima Poarta (Uniunea Sovietica) se inchina Inalta Poarta (Romania ceausista), iar la aceasta din urma, Divanul, cadrele, activistii si politrucii mai mici, regionali sau locali: marele Ilderim, Osmanescu, “pasa securitatii”, Caftangiu, “beiul culturii”…
Intr-un contrast evident, inclusiv din punct de vedere onomastic, se situeaza protagonistul Dezideriu Candid, care imprumuta de la eroul voltairian increderea nesmintita in frumusetea si rationalitatea existentei, iar de la autorul insusi, numeroase elemente si experiente biografice (D. din Ion D. Sirbu fiind chiar initiala de la Dezideriu). Similitudinile sint voite si vizibile. Si Candid a fost de stinga in tinerete, si el a facut puscarie politica, traind apoi, tot asa, dintr-o slujba modesta in Isarlik (Craiova din viata si jurnalul autorului), avind-o alaturi pe inteleapta Olimpia (Limpi, dublul fictional al lui Lizi/Elisabeta, sotia scriitorului). Numai ca, in roman, faptele sint mai “grele” si intimplarile mai absurde.
O anumita esentializare e in logica epica. Daca in viata propriu-zisa, hazardul, aleatoriul isi au contributia lor, intr-o asemenea distopie, totul e menit sa se inscrie pe coordonatele vizate de autor. Faptul ca tragedia finala (asasinarea Olimpiei si internarea fortata a lui Candid intr-un spital de nebuni) are ca punct de pornire, in debutul romanului, o scena comica (eroul vede pe un afis cum Karl May a fost inlocuit cu Karl Marx, si ride cu toata gura de buclucasa substituire) ar putea parea de ordinul neverosimilului. Insa Adio, Europa! nu e un roman realist-obiectiv, cu un narator omniscient si impersonal si un autor aflat mult deasupra personajelor sale. Este unul cu cheie, construit parabolic si trait, totodata, la modul subiectiv, pasionat, patimas. Ion D. Sirbu pune, in demistificarea strimbatatii unui regim politic criminal, toata elocventa si intregul sau talent.