Felicia (Ozana Oancea), care e o femeie stabilita de 20 de ani in Olanda, unde are si un copil (divortata fiind), se pregateste sa plece de la parintii ei spre Otopeni, de unde urmeaza sa decoleze spre acasa. Pentru ca sora ei o incurca promitindu-i ca o duce cu masina, ajunge sa piarda avionul. Blocata pe Otopeni, desi ar trebui sa ajunga la timp la Amsterdam ca sa-si preia copilul care termina tabara, Felicia e tot mai agasata si de mama ei (Ileana Cernat), care e foarte pisaloaga, si de fostul sot din Olanda, care nu reactioneaza cum ar vrea ea, si de faptul ca tatal ei sufera de cancer si ca nu stie daca-l va mai revedea la iarna, si de atitea si atitea lucruri care se pun unul peste altul ca sa-i compuna expresia trista a existentei ei si s-o aduca in pragul izbucnirii.
Ce e interesant e ca filmul se desfasoara in cea mai mare parte a lui in aeroport, de la un ghiseu la altul, cu valiza tiriita in spate si cu senzatia tot mai apasatoare pentru Felicia ca e blocata nu doar in aeroport, dar si in niste relatii familiale mimate – care o secatuiesc de fiecare data pentru ca nu se poate detasa emotional, desi locuieste in alta tara. Desi dialogul dintre Felicia si mama ei e permanent, comunicarea nu apare decit timp de cinci minute, la final, cind Felicia izbucneste ca o sticla de bere sub presiune – un tur de forta pentru Ozana Oancea, care e fara fisura intr-un monolog de cinci minute! Si chiar si atunci e unidirectionata, pentru ca mama nu intelege ce i se spune. Autorii dozeaza atit de bine acest moment, incit si spectatorul intra pe structura emotionala a Feliciei – daca se enerveaza odata cu ea, are si remuscari in acelasi timp – pentru ca suferinta e cu atit mai mare pentru Felicia cu cit realizeaza ca o comunicare intre ea si mama ei e imposibil sa existe.
Un film dureros
Filmul va place (si va fi dureros) mai ales pentru cei – si sint atitia – care stiu din proprie experienta toate manipularile, mecanismele si ranile pe care le antreneaza relatiile familiale disfunctionale. Daca nu e nimic ca dragostea de mama, la fel de adevarat e si ca nimeni nu te poate rani mai mult decit cea care ti-a dat viata. Nu ne e greu sa ne imaginam ca probabil Felicia a plecat din tara si ca sa scape de vampirismul mamei cu care nu putea lupta. La fel, nu ne e greu sa extindem aceasta relatie de dragoste si ura pe care Felicia o are cu mama ei la relatia pe care tinerii romani emigrati in alta tara o pastreaza cu Romania: o iubesti din tot sufletul, dar nu poti fii tu insuti decit departe de ea.