Apropo de text, de cuvinte care cheama realitatea, sint citeva chestii mai vechi care ma obsedeaza. Dupa prima carte, un personaj a vrut sa ma dea in judecata pentru ca nu a fost multumit de cum e infatisat. Un proprietar de magazin, nervos la culme pentru ca se recunoscuse in textul meu si asta nu-i convenea. Era unic proprietar asupra faptelor sale si io nu aveam nici un drept sa ma bag. Si era suparat fleasca. De unde ai stiut tu, ma, ca magazinul meu (aflat undeva la etaj) are 16 trepte? De unde ai stiut ca io am fix 46 de ani? A banuit ca am stat sa numar. Ca l-am spionat si i-am verificat data nasterii in buletinul sustras in mod fraudulos. Ideea e ca, de la un punct incolo, textul are mecanismele sale. Si daca ai intuit mecanismul asta, textul atrage orice informatie care se va dovedi ulterior adevarata.
Textul se scrie singur, din proprie initiativa, si realitatea se buluceste acolo fara sa-ti permita sa obiectezi ceva, fara ca omul care scrie sa se simta responsabil sau sa se poata impotrivi. O mistica a cuvintelor intilnita la multi prozatori, o superstitie care aparent ii apropie cognitiv extrem de tare si de suspect de nivelul cine stie carei Ciresica posesoare de rubrica la OTV. De fapt, e mai mult decit atit. Mircea Nedelciu era ingrozit ca a descris intr-o noapte moartea unui tigan. Traia cu impresia ca e doar fictiune. A aflat ulterior ca, in noaptea aia, chiar a murit un tigan, intocmai asa cum descrisese el. In vie, la furat de struguri. Cuvintele trebuie manevrate precum un material explozibil. Fiintele de hirtie se pot corporaliza si se pot implica in ce traiesti tu. Nu poti garanta pentru cumintenia celor scrise.
Tinind cont de toate astea, l-am convins pina la urma pe Calin sa refaca acele calcule deprimante si sa ma lase sa traiesc barem 75 de ani. M-a ascultat, asa ca acum sint cit se poate de linistit. Pina in 2053 mai e ceva vreme.
Nr. 4, 4-10 decembrie 2004