Ca sa vorbim despre acest scop, ar trebui poate sa observam totusi, mai intii, ceea ce liderii celor doua partide de opozitie s-au facut ca nu observa. Ca a existat cu adevarat un esec si ca a fost unul mare. Iar asta nu din cauza celor 17 parlamentari care i-au lipsit motiunii pentru a trece, ci din cauza a peste 50.000 de oameni macar. Caci atitia au lipsit de la un alt fel de vot, cel care se petrecea in Piata Constitutiei, in care abia daca s-au strins la miting 30.000 de oameni, adica nici jumatate din cifra anuntata si, evident, sperata.
In realitate, atit liderii P.N.L., cit si (mai cu seama) cei ai P.S.D. nu si-au facut calcule privind numarul de parlamentari care ar putea vota motiunea, ci erau cu mult mai interesati de numarul de manifestanti care se vor aduna linga Palatul Parlamentului. Caci, in lipsa solutiilor politice, opozitia nu mai are alt argument in afara presiunii strazii. Ceea ce, putindu-se vorbi totusi de un oarecare echilibru parlamentar, ne convinge inca o data ca strategii liberali si social-democrati au intrat intr-o vacanta prelungita. De ce? – asta e o cu totul alta poveste.
Sa revenim la esec. La realul esec al zilei de miercuri. La intrebarea fireasca atrasa de acest esec: de ce nu se aduna totusi oamenii in strada, pentru a crea o anume presiune asupra acestui Guvern? Sa avem oare, de fapt, un Guvern bun, capabil, eficient, iar oamenii sa fi inteles asta? Sa fie vorba despre faptul, clamat de unii, ca n-am ajuns totusi la fundul sacului, deci mai putem rezista? Sa fi disparut spiritul civic, asa cum sustin altii?
N-am rezonat, in explicatiile proprii, cu nici una dintre variantele de mai sus. Personal, cred ca e vorba despre cel mai slab Guvern pe care l-a avut Romania postcomunista. La fel cum cred ca oamenilor le-a ajuns de mult cutitul la os, nemaiputind suporta alte prostii ale actualilor administratori ai tarii. Si nici nu cred in moartea spiritului civic, desi despre slabirea lui putem vorbi oricind.
Problema, din punctul meu de vedere, ar trebui sa ingrijoreze tocmai opozitia din Romania. Deoarece ziua de miercuri a fost un semnal cit se poate de clar, atit pentru pesedisti, cit si pentru penelisti, ca n-au lideri capabili sa catalizeze nemultumirile populatiei. Sutele de mii de oameni care manifestau altadata impotriva guvernantilor ieseau nu numai din cauza cutitului pe os. Ieseau nu numai contra, dar si pentru. Ieseau, spre exemplu, pentru Corneliu Coposu. Ieseau pentru ca vedeau alternative. Ieseau pentru ca mai aveau sperante.
Astazi, Crin Antonescu si Victor Ponta se imbata cu apa rece, declarind, fiecare cu alte cuvinte, dar pastrind sensul final, ca, oricum, nici 30.000 de oameni nu-s tocmai putini. Si incearca sa faca din aceasta multime un balon de oxigen. N-or fi putini. Dar nu-s nici pe departe congruenti cu nemultumirea reala a tarii, nu sint reprezentativi pentru disperarea romanilor. Or, aici cred eu ca mai au de lucrat liderii celor doua partide mari de opozitie cu ei insisi, pornind de la intrebarea: de ce ura fata de guvernanti nu se transforma in simpatie pentru cei care se opun politic guvernantilor?
Chiar daca atit Victor Ponta, cit si Crin Antonescu vin cu un discurs care se vrea altfel si incearca sa raspindeasca ideea ca, prin ei, partidele pe care le conduc au renascut, comportamentul lor nu ofera nici pe departe increderea ca lucrurile chiar stau asa. Ambii par, in fond, alti oameni sub aceleasi palarii. Nici unul n-a facut nimic spectaculos si mai ales eficient in vederea reformarii reale a P.N.L.-ului, a P.S.D.-ului. Si nici macar acum, confruntati cu un esec real, n-au gasit resurse pentru un discurs proaspat. Ambii au venit la conducerea partidelor lor parind a fi altceva. Apoi, rind pe rind, s-au inghesuit in propria schema, raminind doar niste lideri care vorbesc frumos. Dar vorba, neimplinita de fapte, incepe sa sune a gol la un moment dat.
Mult mai mult decit pentru P.D.-L., ceea ce s-a intimplat miercuri ar trebui sa sune extrem de alarmant pentru P.N.L. si P.S.D. Solutiile nu sint nici in presa, solutiile nu sint nici macar la popor. Solutiile ar trebui sa fie la ei. Altfel, pot sa viseze cit vor la alegeri anticipate sau, pur si simplu, la victorii in alegerile la termen. Asteptind ca lucrurile sa curga de la sine, la fel ca si pina acum, visele lor pot fi spulberate cu un singur gest facut la Cotroceni.