Ma cam nelinisteste balansarea asta de la entuziasm la leneveala si cred ca totul este si o chestie de vointa si de limpezime a mintii. Sa stii clar ce cale sa urmezi, fara abateri, fara aminari, un soi de disciplina ce te duce si la placere pina la urma…
Pe bucati, pe fraze, imi prieste Blindetea noptii, insa nu pot sa ma las absorbit, pierdut in lectura ca la ultimele carti sorbite cu o curiozitate maxima.
Este tot mai clar pentru mine ca principalele lucruri sint viata, moartea, iubirea; nu poti trece ca gisca pe apa fara sa te izbesti de ele, de ce sens au, daca macar exista un sens… si am impresia ca sensul ti-l dai singur si ca faptul ca vrei ceva e extrem de important. Toate se aduna in jurul acelei vreri, acelor dorinte, ca piliturile de fier, parca fara a mai face eforturi. De la un moment dat esti ca luat sub aripa implinirilor adinci, autentice, ce nu inceteaza niciodata sa creasca in tine, asa cum creste un aluat, fara sa stii.
Posibil sa par confuz, dar stiu ce vreau sa spun: tocmai fiindca iubesc amanuntul, curcubeul, fluturii, tind sa trec dincolo de splendoarea lor si sa prind zdravan de radacina de unde izbucnesc toate.
Sint fascinat de Viata, de viata in sine, ieri m-am trezit gindindu-ma la cele mai monstruoase ginganii cu un soi de mila si de compasiune, de infratire cu ele, doar traim impreuna!
Si ma gindeam si la florile pe care mi le tot arati, si ca ma imbiai sa vad filme cu cirtite (superbe, mi-au ramas in minte!)…
Acum, dimineata, e intunecat si cred ca e rece si aici. Ploua marunt.
Pe la prinz ar trebui sa ma duc iarasi la medicul de boli mintale sa-mi iau medicamentele promise de el… ca mi le procura. Apoi poate trec pe la piata sa cumpar verdeturi de pus in bors. Am un fund mare de lemn si-mi place sa tai pe el loboda, leusteanul, mararul, telina, frunzele de sfecla, stevia. Lapte mi-a mai ramas pentru azi dimineata la cafea.
De dormit am dormit prost fiindca in somn trebuia sa fac ceva, mort-copt, pina la trezire, pe urma m-am trezit si mi-am spus ca nu am nici o obligatie, pot sa stau linistit.
Tu sa faci fotografii in gradina si cu ce mai este pe acolo, stropitori, masa aceea de lemn, lucruri mici si atit de afectuoase si sa aduci casuta, iar daca treci pe la vreo librarie sa intrebi de Frica si cutremur, Boala de moarte, cine stie, acolo or mai fi, desi au cam disparut carticelele alea mici.
Veronica D. Niculescu: Ploua, ploua intruna de atita timp. Sa vedem pina miine. Drumul asta, obligatie si spaima… Poate imi prinde bine sa ma desprind un pic, prea stau cu botul in acelasi birou zi de zi. Am terminat partea aceea, am luat foile cu mine.
Sigur ca ma uit de carti, dar sint aparute acum mai bine de zece ani, pe net vad ca sint epuizate stocurile.
Cirtitele. Esentiale, cumva. In Cioran si fascinatia nebuniei de Dan C. Mihailescu, dati o fuga la pagina 102, pe la obiceiurile cirtitelor. Si la 60, ca tot pornesc spre casa, pe la ereditatile opuse; ce mult mi-a luat sa inteleg contrastele astea care convietuiesc inghiontindu-se si-n musuroiul meu, facindu-ma straina de mine inca de cind eram copil.
O sa ies eu si din mutenie.
Aseara am auzit uluita, foarte clar, infricosator de aproape, cucuveaua vinind un sobolan sau un pui de cine stie ce vietate. Doua tipete sfisietoare, foarte apropiate, chiar suprapuse in miez, unul disperat, al pradei, celalalt victorios, acoperindu-l. Tocmai ma bagam in pat, era stinsa lumina. M-am uitat, n-am vazut nimic pe fereastra. Culmea e ca, desi infricosator, momentul asta m-a facut in cele din urma sa adorm linistita – cita vreme prin preajma mai sint asemenea vietati, sintem in siguranta.