Cam asta e superficialitatea, lafairea ideii intr-un spatiu in care ar mai fi loc, poate, de inca ceva (tare definitia, nu?). Dar oare aici mai e loc de ceva? Sau Enticlopedia e facuta ca sa fie subtiiire de tot, ca o carticica dintr-aia cu Luceafarul, cit o unghie?
Credeam ca e mult mai greu sa recunosti ca esti superficial, ca e nevoie de torturi ingenioase care sa smulga marturisirea dintr-un suflet mindru. Oricum lumea noastra academica e plina de bibliografii, note, explicatii si orgoliul documentarii. Nu vreau sa apar vorbitul de pe pereti, dar nici nu-mi place vorbitul din carti. Cel mai bine e sa fii sincer si sa recunosti ca 90% din timp esti superficial. Cind faci aprecieri colorate despre ala sau despre aia de-acolo, cind te amesteci in disputa “Cit de putrezita este cultura romana”, cind aperi pozitii care nu sint neaparat si ale tale, cind zappezi fara pofta si cu mintea in alta parte, cind saluti pe cineva pe care nu-l stii decit din vedere, cind citesti rezumatul de la cartile groase sau revista presei pe Internet, cind scrii sms-uri, cind faci enumerari in care pui numai o mica parte din intregul luat la bani marunti. Pina la urma, superficialitatea nu e chiar asa de rea. Sau macar poate fi scuzabila, daca nu sifoneaza imaginea nimanui si nu distruge vieti.
Imi place din ce in ce mai mult sa ma ocup de lucrurile neimportante, de nimicuri si fragmente de ginduri. Ca in foaia Enticlopediei de azi, cind am povestit superficial despre superficialitate si nu mi-a ramas in gura un gust amar. Dimpotriva, neaprofundarea are gust de ursulet Haribo, pe care-l mesteci repede si in cinci secunde ai si uitat ca l-ai mincat si vrei altul.
Decembrie 2005
Luiza Vasiliu a fost alaturi de “Supliment” inca de la primul numar si, dupa cum ati observat, scrie in continuare “Enticlopedia”. Ca orice “cartoaie” serioasa, va mai dura (speram) o vreme pina cind va fi definitivata.