„Pai, al meu merge la fotbal. E genial. Sa-l vezi cum dribleaza!” „Ooo, dar asta nu-i nimic… Al meu citeste ziarul de la trei ani.” Pornind de la micile vanitati sau de la neimplinirile personale, exista o categorie aparte de parinti care tin musai ca odrasla lor sa devina o „minune” cu notorietate.
Intr-una dintre serile trecute, m-am oprit din zapare la emisiunea lui Radu Moraru. Pe scroll era anuntat un invitat minune, „mai tare ca Vadim si ca Becali”, omul care sparge ratingul, rupe lantul etc. Pe scaunul din fata lui Moraru, un pusti obisnuit de saisprezece ani, pe nume Cristian Gava. Cind l-am auzit ce si cum vorbeste, am inceput sa-mi iau notite. Inteleg ca pustiul e o somitate culturala – fiul unui prosper om de afaceri, cetatean de onoare al Pitestiului, autor a trei carti de versuri, dintre care una publicata pe la opt ani. Colac peste pupaza, are si adeverinta de scriitor de la Uniune, fiind cel mai tinar membru al acesteia. Cristian avea pareri despre orice, rostite cu pretiozitate si aroganta, de la starea culturala a generatiei lui (care „e sinistra”) la „acesti monstri sacri ai literaturii, Liiceanu si Plesu”, de la NATO si UE la macroeconomia romaneasca („Vedem cit de prost functioneaza sistemul in Romania… de exemplu, in agricultura”). Pasionat de Andre Malraux si Jean-Paul Sartre (pe care ii intelege „perfect”), Cristian debita, cu locvacitatea unui papagal bine antrenat, toate cliseele pe care le tot auzim la televizor. Uneori le reproducea perfect, ca si cum ar fi venit din propria experienta de viata: „Cred ca procesul comunismului in Romania a inceput foarte tirziu”. Alteori producea judecati de valoare senzationale: „Ca sa ajunga la un maxim de dezvoltare o societate trebuie sa creasca”.
Chiar ca m-as minuna mai mult, dar nu-mi ajunge spatiul. Atit doar vreau sa-i spun lui Cristian: ca sa ajungi la o dezvoltare fireasca, naturala, trebuie mai intii sa cresti.