Sper doar ca asta nu e pedeapsa pentru intirzierile mele monumentale la biblioteca judeteana, filiala prafuita de pe Pacurari. In orice caz, il rog pe dumnealui sau pe dumneaei sa-mi returneze pretiosul exemplar, in lipsa caruia biblioteca mea schioapata. Culmea e ca zilele trecute m-au vizitat un fel de rude ale celor trei magnifici mici, si anume Nur, “un pitic oriental din rasa djinilor”, al carui nume inseamna “cel ce merge prin ierburile inalte asemeni unei flori fermecate”, Liouliou “cu pletele de ploaie”, Tral “care-i face pe oameni sa cada lati cu niste liane din iarba maura” si, mai ales, dulcea si razbunatoarea Paquette, care-o sa-l transforme pe Nur in simbure de piersica si, in fine, vedeti dvs. mai departe daca deschideti numarul de mai al “Magazine Litteraire”.
Pe linga un dosar despre Cioran, veti gasi un text inedit de Jean Giono, o miniatura literara absolut incintatoare, “un lucrusor in genul jumatate grotesc, jumatate poetic al povestilor persane”. N-are rost sa spun cam cite au in comun proza lui Giono (de-aici) cu proza lui Matei Florian (din Si Hams Si Regretel) pina nu facem o calatorie scurta in Provence si-necam cimpurile de lavanda in ceata cu caimac. Intre timp, i-am rugat pe Nur, Liouliou, Tral si chiar Paquette sa le spuna lui Usi and co. cit de dor imi e de ei. S-ar putea sa se intimple ca acum zece ani, atunci cind Laura Buxton, o fetita de 10 ani din comitatul Staffordshire, a lansat in aer un balon de care-a agatat o hirtiuta cu numele si adresa ei. Dupa ce-a plutit 250 de kilometri, balonul a coborit in gradina unei Laura Buxton (tot 10 ani) din comitatul Wiltshire. Dupa ce Laura i-a dus Laurei balonul, s-au imprietenit si si-au dat seama ca sint amindoua blonde, ca au un labrador negru, un porcusor de Guineea si un iepure.
Cu alte cuvinte, Nur e Usi, iar Enticlopedia asta e-un balon cu heliu pe care-l trimit peste lacuri si mari. Astept raspuns.