Astfel de filme erau, desigur, in crasa contradictie cu realitatea epocii, in care taranii se straduiau sa se mute la oras, sa primeasca o locuinta la bloc si sa isi gaseasca o slujba in zonele urbane, unde existau spitale si medicamente, apa curenta si ceva mai multa electricitate in case, unde le era mai usor sa gaseasca mincare ori imbracaminte, iar copiii lor aveau parte de scoli mai bune, cu profesori care nu se lasasera pacaliti de filme cu intoarcerea cocorilor licentiati. Absolventii de facultate se zbateau si ei din rasputeri sa prinda repartitii in oras, iar cei care ajungeau in sate isi puneau la bataie toate resursele si relatiile ca sa scape de acolo cit mai repede. Unii nu reuseau – dar arareori descopereau fericirea din peliculele propagandistice.
Spre ghinionul Romaniei, lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici astazi. S-a schimbat doar sistemul de referinta: tinerii licentiati nu mai fug de la sat la oras, ci din tara in strainatate. In rest lucrurile stau cam la fel: odata cu deschiderea spre Occident, tarile din Europa sau din America de Nord au devenit in raport cu inapoiata Romanie ceea ce era orasul din comunism in raport cu satul destructurat. Romanii se zbat sa ajunga in Occident asa cum se zbateau pe vremuri sa ajunga oraseni. Tineri specialisti sau muncitori necalificati, pleaca de aici cu milioanele, sperind sa-si gaseasca acolo un loc mai bun.
Iar asta nu e singura asemanare intre realitatea comunista si cea postrevolutionara. Cu exceptia acelei modificari de scala despre care pomeneam mai inainte (sat-oras si Romania-Occident), sistemul politic a pastrat cam acelasi gen de retorica propagandistica. Aproape ca nu exista partid politic sau politician care sa nu vorbeasca despre intentia de a-i aduce inapoi in tara pe tinerii de elita plecati in strainatate. Ii ascult sau le citesc vorbele si imi amintesc de Sosesc pasarile calatoare – fiindca toti, indiferent de partid, vin de acolo, din retorica gaunoasa a comunismului. Stiu si ei, ca si noi, cum stau lucrurile in realitate: elita intelectuala emigrata din Romania nu are la ce sa se intoarca aici, asa cum in anii 1980 nu avea de ce sa mearga la sat altfel decit obligata. Motivele sint mai multe si poate ca o sa am ocazia sa vorbesc despre ele altadata.
Deocamdata imi pun doar o intrebare populista: pe emigrantii economici fara studii superioare, pe asa-zisii „capsunari”, de ce nu incearca nimeni sa-i convinga sa revina in tara? Pentru ei s-ar putea crea mai usor programe de integrare. Banuiala mea e ca in ochii oamenilor politici ei conteaza la fel de mult cit conta pentru Ceausescu taranimea distrusa de comunism.
Elitele ii intereseaza. Folosirea lor da lustru unui discurs gaunos. Dar capsunarii stau bine acolo unde stau. Trimit bani in tara, acopera astfel incompetenta administrativa a conducatorilor, mai reduc somajul din Romania si nu cer nimic de la stat. Altfel, daca s-ar intoarce, la ce ar fi buni? Pun pariu ca nici de votat n-ar vota cum trebuie.