Sint convins ca, la fel ca toate companiile de stat, Posta Romana este capusata de nenumarate firme, ca este prost administrata, ba chiar dirijata spre faliment – poate in mod intentionat –, ca personaje dubioase, cu conexiuni in sfera puterii politice, i-au impus contracte paguboase… da, normal, doar asta e soarta companiilor de stat din Romania. Dar nu e numai asta. Sau nu asta observa clientul atunci cind intra in contact cu institutia/compania Posta Romana. Nu asta alunga sistematic clientii obisnuiti, miile sau sutele de mii de oameni care aleg companiile private de curierat in dauna traditionalei poste nationale.
Sa presupunem, de exemplu… dar de ce sa presupunem? Hai sa povestim! Acum ceva vreme m-am dus la un oficiu postal cu un plic mare, pe care voiam sa-l expediez prin Prioripost, ca sa ajunga repede si sigur la Bucuresti. Cum in plic erau citeva sute de pagini dactilografiate si un volum cartonat, i-am lipit capetele cu banda adeziva, ca sa nu se deschida pe drum. Insa in momentul in care am prezentat plicul functionarei de la ghiseu si am spus „Prioripost”, femeia mi-a replicat:
— A, ne pare rau, dar nu puteti sa-l trimiteti la Prioripost.
— De ce nu?
— Pentru ca e lipit cu scoci.
— Da, si?
Ea m-a privit lung si a repetat rabdatoare:
— E lipit cu scoci.
— Da, si? am repetat si eu, doar ca nerabdator.
— Si nu-l putem primi la Prioripost daca e lipit cu scoci.
Am scrutat atent plicul, incercind sa imi dau seama ce rau le poate face scociul de pe plic postasilor care il cara dupa ei.
— Ca sa nu se spuna dupa aceea ca s-a umblat la plic, m-a lamurit doamna de la ghiseu.
Banuiesc ca aratam asa cum si eram, adica la fel de nedumerit: ce-are scociul cu…? Asa ca doamna respectiva s-a grabit sa-mi dea explicatia suprema:
— N-avem voie. Astea sint regulile, stiti… Trebuie sa le respectam.
Spre norocul meu, tocmai atunci prin spatele ei a trecut o functionara mai in virsta, care a zis, dind din mina a lehamite: „Lasa, ia plicul, Sorana” (sau cam asa ceva). Si, dupa citeva ezitari si un schimb de priviri, Sorana mi l-a luat, nu inainte de a repeta inspre mine, pe un ton de scuza:
— Dar sa stiti ca asa sint regulile la noi. N-avem voie.
Am dat din cap intelegator, fiindca nu ma indoiam ca asa sint regulile pe la noi. Iar rindul urmator, cind a trebuit sa expediez un alt plic asemanator, m-am dus la o firma de curierat rapid, care, nu stiu de ce, n-a avut nici o problema cu benzile late de scoci lipite la capetele plicului. Nici atunci, nici altadata.
Presupunind ca un om expediaza anual zece-douazeci de plicuri lipite astfel si aceste plicuri ocolesc Posta Romana, care are o groaza sfinta de scoci, un calcul rapid arata ca respectiva institutie pierde citeva sute de lei. Si un client stabil. Daca exista zece mii de oameni ce trec prin aceasta experienta si renunta la serviciile postei, pierderile se ridica la unu-doua-trei milioane. Pe an.
Nu mai pun la socoteala pierderile provocate institutiei de expedierea (de fapt neexpedierea) coletelor. Cind trebuie sa expedieze pachete mai mari, multe firme si multi cetateni prefera companiile de curierat rapid. De ce? Fiindca e mai bine. Credeti-ma, nu vreti sa stiti regulile de expediere ale pachetelor si modul de impletire a sforilor impuse de Posta Romana! Sper ca managerii care au conceput si mentinut regulile cu sforicele si noduri sint bine platiti, pentru ca iti trebuie un cap solid, de stejar, ca sa suporti o asemenea responsabilitate si sa mentii asemenea masuri. Si din cind in cind, uite, te mai saboteaza si cite o diriginta de posta iresponsabila, care accepta la expediere – oroarea ororilor – plicuri lipite cu scoci.