Slate aminteste ca anul primei aselenizari, 1969, a fost “anul in care au inceput sa se farimiteze visele contra-culturii (moartea lui Brian Jones, asasinatele lui Charles Mason), dar, in acelasi timp, a fost o vara foarte pop si spatiala. Cu zece zile inainte de aselenizarea in Marea Linistii, David Bowie scotea Space Oddity, disc pe care BBC-ul avea sa il foloseasca pentru ilustrarea sonora a retransmisiei de la NASA.
O luna mai tirziu aveau loc Woodstock si performanta cosmica a lui Jimi Hendrix. Iar un grup simbol al contra-culturii, The Byrds, avea sa fie primul care sa il omagieze pe Armstrong pe albumul The Ballad of the Easy Rider.
Slate.fr face o trecere in revista a impactului pe care aselenizarea si personalitatea lui Neil Armstrong l-au avut asupra muzicii pop, rock si folk, de la OMD la REM si The Police si ilustreaza articolul cu o fotografie mai mult decit elocventa: celebrul producator Quincy Jones inminind discurile de platina senatorului John Glenn (primul american care a zburat pe o orbita in jurul Pamintului) si comandantului Neil Armstrong, la serbarea aniversarii a 50 de ani de la infiintarea NASA. Discurile de platina sint cistigate de cintecul Fly Me to the Moon, versiunea din 1964, produsa de Jones si interpretata de Frank Sinatra. Un cintec ascultat de membrii misiunii Apollo 10 si de cosmonautul Buzz Aldrin in momentul primei aselenizari.