Barry Duncan are 54 de ani, o privire blinda si agera si o obsesie: reversibilitatea – “Fiecare cuvint pe care-l vad, fiecare cuvint pe care-l aud, fiecare cuvint pe care-l citesc, fiecare cuvint pe care-l scriu. Si nu exagerez cind spun ca fac asta toata ziua si toata noaptea”. Barry nu se poate plimba linistit pe strada, pentru ca ii sar in cale “placute stradale, meniuri de restaurante, obiecte pe care pur si simplu le intorc de la un capat la celalalt”.
S-a apucat de palindromuri in 1981, cind a dat peste o carte despre jocuri de cuvinte in libraria in care lucra pe-atunci. Avea 24 de ani si i s-a parut ca ar fi un lucru la care s-ar pricepe bine. Si a avut dreptate. Intre timp, se considera primul maestru palindromist dim lume, a inventat singur reguli (sa nu dublezi niciodata o litera, ca-n “straw warts”) si categorii (palindromuri lungi, epice – care depasesc 100 de cuvinte, mega – care depasesc 1.000 de caractere). Compune palindromuri non-stop, cam 100 pe zi, era sa si ajunga la spital odata din cauza unui palindrom care nu-l lasa sa doarma.
“Intotdeauna le spun oamenilor ca cel mai usor lucru din lume e sa scrii un palindrom, iar cel mai greu e sa scrii un palindrom pe o tema anume.” Cum ar fi, un palindrom de 400 de cuvinte care e, de fapt, o discutie pe teme de mediu intre Ben Nelson, senator democrat din Nebraska, si James Inhofe, senator republican din Oklahoma. Daca OuLiPo-ul ar mai fi ce-a fost altadata, probabil l-ar suna pe Barry, l-ar felicita fara sa foloseasca litera “e” si i-ar trimite un bilet la business class in primul zbor catre Paris. Chiar si fara OuLiPo, Barry e convins ca, intr-o zi, reversibilitatea o sa salveze lumea. Lumea insa nu prea iubeste arta asta. Acum citiva ani, Barry a publicat o cartulie cu propriile creatii, pe care le-a daruit-o cunoscutilor. Care cunoscuti n-au mai dat brusc nici un semn de viata.
Nu-i nimic, palindromul merge mai departe. La anul apare documentarul Maestrul palindromist, care, sper, ne va imbolnavi pe toti de reversibilitate.