Un cuplu (Billy Nighy, Penelope Wilton) viziteaza un complex pentru oameni in virsta, dar casutele ieftine dotate cu butoane de urgenta sint deprimante. Un judecator (Tom Wilkinson) iese la pensie si ameteste in timpul ceremoniei organizate de colegi. O babuta xenofoba (Maggie Smith) trebuie sa-si faca operatia de sold, dar pretentiile ei pe linga medici sint mai curind rasiale decit profesionale. O bunica tinerica (Celia Imre), posesoare a mai multor casatorii in buletin, planuieste inca una, in vreme ce echivalentul ei masculin (Ronald Pickup) se epuizeaza inutil in speed dating-uri cu femei mult mai tinere.
Nu stiu daca felul in care scenariul lui Ol Parker aduce la un loc acesti oameni respecta fidel cartea de la baza filmului, These Foolish Things de Deborah Moggach, dar rezolva eficace problema introducerii atitor personaje, iar cind drumurile acestora iau sfirsit pe acelasi rind de scaune, in aeroport, la Londra, filmul intra pe culoarul lui de zbor. Va mai trebui insa putina rabdare pina cind eroii vor ajunge la Hotelul Marigold, in India, pentru ca – in fine – titlul sa se aseze ca o stampila peste imagine si lucrurile sa inceapa sa curga. The Best Exotic Marigold Hotel e, de fapt, expresia pe care o foloseste managerul acestuia (Dev Patel), un tinar exuberant care a reusit sa aduca primii turisti straini in virsta in hotelul ramas mostenire de la tatal sau prezentindu-l in culori mult mai optimiste decit e in realitate.
Pe ecran insa, nici un fir de praf nu arata rau, desi da, absolut totul e exotic. Dar daca Maninca, roaga-te, iubeste/Eat, Pray, Love arata o Indie edulcorata pina la diabet, Hotelul Marigold are frumusetea calma a unei supe degresate, servite in preajma unei perdele umflate de vint. E facut pentru spectatorii care se uita la un film doar pentru decoruri, desi isi propune mai mult de atit.
Atentia se muta de pe poveste pe detalii
Paradoxal, punctul de jerse lansat la inceputul filmului, la care contribuie replicile miezoase care fac deliciul comediilor britanice, incepe sa se lase nu mult dupa ce, odata cazate, personajale incep sa-si vada fiecare de treburile lui. Nu e vorba ca scenariul ar lega prost povestile atitor personaje, dar la un moment dat umorul incepe sa iasa la spalat, cliseele sa devina mai vizibile si senzatia ca prea multe nu se intimpla sa fie si ea mai pregnanta. Dar pentru ca toti actorii sint agreabili si pentru ca, asa cum spuneam, iti gidila placut ochiul sa vezi culorile Indiei si interioarele hotelului, nu reusesti nici sa te enervezi, nici sa adormi. Si nici sa te ridici sa pleci.
Asa ca de la un moment dat incolo atentia ta se va muta de pe poveste pe detalii. De pilda, Judi Dench are o esarfa diferita de la un cadru la altul si e imbracata foarte sic (niciodata la fel), cu bluze pina la genunchi peste pantaloni la fel de largi si de usori. Camerele de hotel (nici ele la fel) sint superbe, ai dormi si pe jos in ele, iar lumina reusita sper ca se poate percepe si dintr-o poza alb-negru. Aspectul exterior al filmului, impreuna cu pensionarii plecati in rezolvarea propriilor destine, creeaza senzatia pe care virsta a treia le-o da uneori tinerilor – calmul la care ajungi dupa o viata de nesigurante si alergatura. Nu putem sa-i cerem lui John Madden sa faca al doilea Amour (drama lui Michael Haneke despre iubire, batrinete si moarte tocmai a fost votata de criticii de la FIPRESCI Filmul Anului). Poate a fost doar o impresie, dar mie la Hotelul Marigold si aripioarele de pui consumate pe intuneric mi s-au parut mai mari.
Hotelul Marigold/The Best Exotic Marigold Hotel, de John Madden. Cu: Judi Dench, Tom Wilkinson, Bill Nighy, Maggie Smith