Sssst… Ne ascundem dupa trestiile de zahar si-i privim in tacere… „Primul trece Piuila, despre care, daca nu putem spune ca era cel mai putin viteaz, trebuie totusi sa accentuam ca era cel mai nefericit din toata aceasta ceata de voinici. Al doilea e Rontaila, vesel si zglobiu, urmat de Flusturila, care se pricepe sa mestereasca fluiere din crengute de copac si care joaca apoi dupa cum isi cinta singur. Flusturila e fara doar si poate cel mai increzut dintre baieti. Isi inchipuie bunaoara ca mai tine minte tot ce i s-a intimplat inainte de a se fi ratacit, toate obiceiurile si datinile de atunci, din care cauza umbla tot timpul cu nasul pe sus. Al patrulea e Cirliont; asta-i dracul gol. La urma de tot vin gemenii, pe care nu vi-i putem prezenta, de teama sa nu-i incurcam.”
Pe urmele lor vin piratii: cercetasul cetei, chipesul italian Cecco, apoi negrul urias cu-al carui nume isi mai sperie inca mamele pruncii pe malurile lui Guadjo-Mo, si domnul Scafirlie, si Ferestruica, si Galusca, si irlandezul Pirjol – tilhari temuti, a caror legenda bintuie marile. In mijlocul lor, Joe Cirlig, „giuvaerul cel mai intunecat si mai infiorator al acestei cete”.
O zina dintr-un ciob de ris
Si daca veti sta destul de mult pititi printre trestii, o veti vedea si pe duioasa Wendy Moira Angela Darling, alaturi de John si de Michael, si poate chiar pe Peter Pan, capetenia copiilor pierduti. Veti ajunge pina la Laguna Sirenelor si, daca inima va va fi destul de curajoasa, chiar in Golful Kidd, unde piratii si-au ancorat bricul „Flamura Neagra”. Dinaintea ochilor vostri se vor duce lupte cumplite si se vor petrece intimplari nemaivazute, se vor spune povesti si se vor minca gulii cu struguri. Nimic nu trebuie sa va uimeasca peste masura, caci sinteti doar in Tara Nicaierea, acolo unde vremea se masoara doar prin ticaitul ceasornicului inghitit cindva de-un crocodil.
Si nici spaima sa nu vi se cuibareasca in suflet, caci peste tot si toate vegheaza Tilincuta, zina de-o schioapa cu glas de clopotel. Apropo de zine… E timpul sa aflati ca, atunci „cind primul copil a izbucnit pentru prima oara in ris, hohotele lui s-au spart in mii de cioburi, care au inceput sa zburde si sa sara incolo si incoace, si din cioburile astea au iesit zinele”. Dar „copiii din ziua de astazi afla curind atitea si-atitea lucruri, incit ajung sa nu mai creada in zine… De aceea, de cite ori un copil spune: «Nu cred in zine», undeva in lume o zina se prabuseste jos si moare”.
Asa ca… sssst… . nu va ginditi ca-i imposibil. Mai bine dati la schimb un sarut pe-un degetar si o sa auziti clinchetul scinteietor al Tilincutei, undeva departe, soptit la urechile unui baietel care nu se va face niciodata mare. In Tara Nicaierea, a doua la dreapta si apoi tot inainte, pina miine dimineata.
J.M. Barrie, Peter Pan si Wendy, traducere de Ovidiu Constantinescu si Andrei Bantas, text adaptat pentru versiunea bogat ilustrata, Editura Ion Creanga, 1987