— Hai, mai, chiar nu pricepi? E foarte simplu. E ca un joc nou.
— Da, e mai simplu ca la scoala. Si, dintre toti, tu ai rolul cel mai usor.
— OK, lasati-l in pace ca-i zic eu. Deci, Daniel! Ia o foaie, sa-ti fie mai usor.
— Da…
— Noi ziceam ca eram prieteni, impreuna adica, eu cu Marius si cu Cristi. Si ne intilneam. Noi trei. Si ziceam ca facem o afacere impreuna. Adica eu vin cu ideea, si asta inseamna ca sint, cumva, seful. De acord, baieti?
— Da.
— Da.
— Bun. Eu fac jocul asta, deci n-are nimeni nimic impotriva. Acuma… Cristi vine cu banii. Ziceam ca Cristi are foarte multi bani.
— Am.
— Iar Marius are niste relatii. Sa zicem ca ai niste relatii.
— Oho.
— Nu, nu, nu. Nu spunem nimic sigur, da? Aveti grija. Trebuie sa vorbim asa… ziceam ca. Da? Pentru ca tot ce vorbim noi se inregistreaza, si daca apare dupa aia in presa, trebuie sa fim acoperiti. Sa nu mergem la inchisoare. Trebuie sa vorbim intr-un anume fel, ca sa nu fim suspecti.
— Eu nu cred ca ne inregistreaza. Cine sa ne inregistreze, mama?
— Bai, ziceam ca se inregistreaza, da? Ca sa fim siguri, inteles? Sa n-avem probleme. Bun. Noi mergem la stat si facem o licitatie. Avem banii lui Cristi in doua conturi. Pardon. Ziceam ca avem banii. Marius da niste telefoane si vorbeste cu niste oameni, ca sa ne bage in fata. Vor veni si altii la licitatie, da? De la alte blocuri. Dar pentru ca Marius a vorbit cu oamenii de la stat, licitatia noastra e luata prima.
— Pentru ce licitati?
— Nu conteaza. Pentru ce o fi. Noi facem asta de mult timp si avem firme care pot acoperi toate serviciile posibile. Facem drumuri, stadioane, spitale, sali de sport, baraje, mine, ce vrei tu facem. Poate sa fie orice. Important e sa prindem o licitatie. Si aici e rolul tau in joc. Intri tu, cum ar veni. Tu esti ministru la dezvoltare. Treaba ta e sa ne spui ce licitatii vin si care sint cele mai bune. Si dupa aia, daca iese licitatia, noi venim la tine in vizita, acasa, si-ti dam un cadou. Niste bomboane. Acum ai inteles?
— Bzzzzzzzz! Domnule ministru, sinteti cautat pe linia trei de la Palat.
— Da… Baieti, tre’ sa inchid laptopul, scuze. Am treaba. Hai ca continuam teleconferinta dupa-amiaza. Am inceput sa inteleg eu cite ceva, da’ tot mai am niste intrebari, da?
— Bine… baieti, ne vedem dupa prinz. Dane, hai ca am incredere in tine, da? Stiu ca ne poti ajuta! Si n-o sa-ti para rau, ai sa vezi.
— OK. Va ajut, sigur, daca pot.
— Te pup, da? Hai, pa, pofta buna.